Administrația Trump face presiune asupra autorităților române să îi permită lui Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale din luna mai. Oficialii americani, în întâlnirile private din ultimele zile cu omologii români, s-au concentrat aproape exclusiv pe acest subiect, avertizându-i să nu blocheze candidatura lui Călin Georgescu, un susținător al lui Trump care a criticat NATO și l-a lăudat pe Vladimir Putin, scrie Bloomberg, care citează persoane familiarizate cu discuțiile care au vorbit sub anonimat.
Această presiune, a fost deja evidențiată de vicepreședintele JD Vance
Insistența echipei Trump, în plină criză politică în România, a fost deja evidențiată de vicepreședintele JD Vance, care care a criticat la Conferința de Securitate de la München decizia României din decembrie de a anula alegerile, după ce serviciile de securitate au stabilit că intervenția Rusiei l-a ajutat pe Georgescu să obțină o victorie uimitoare în primul tur pe 24 noiembrie.
Oficialii de la București au fost surprinși de discursul lui Vance la Conferința de Securitate de la München de vineri, în care acesta i-a condamnat pe liderii europeni pentru marginalizarea grupărilor de dreapta și au fost derutați de insistențele SUA cu privire la Georgescu, a spus unul dintre oficiali.
Consecințele victoriei lui Georgescu din noiembrie și decizia instanței de a anula alegerile au devenit un punct important din discursul liderilor de extrema dreaptă din Europa. În timp ce România se pregătește pentru noi alegeri în mai, vicepreședintele american a ținut evidențieze decizia de anulare a alegerilor drept una care suprimă ascensiunea politică a grupurilor populiste.
Au avut loc discuții între ministrul român de externe Emil Hurezeanu și trimișii lui Trump Keith Kellogg și Richard Grenell la conferința de la München. Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, s-a întâlnit cu Vance la un summit dedicat inteligenței artificiale la Paris, la începutul acestei luni.
Călin Georgescu nu era cotat cu șanse, în alegeri, până când o campanie pe rețelele sociale care a prezentat videoclipuri pe TikTok de înaltă calitate
Dincolo de acest întâlniri directe, guvernul de la București s-a străduit să deschidă un canal de comunicare cu administrația Trump, prin care ar putea atenua îngrijorările cu privire la vot, spun sursele Bloomberg.
Georgescu, un fost inginer agricol în vârstă de 62 de ani, nu era cotat cu șanse în alegeri până când o campanie pe rețelele sociale care a prezentat videoclipuri pe TikTok de înaltă calitate l-a ajutat să obțină o victorie șocantă în primul tur în noiembrie. Dar rezultatul a fost anulat după decizia Curții Constituționale, care a constatat că amploarea campaniei lui Georgescu a beneficiat de sprijin extern.
Vance, al cărui discurs de la München abia dacă a menționat securitatea europeană sau războiul din Ucraina, a spus că decizia Curții Constituționale din România se bazează pe informații „subțiri” – și se referă la stabilitatea instituțiilor democratice ale României.
„Dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari în publicitate digitală dintr-o țară străină, atunci nu a fost foarte puternică de la început”, a spus vicepreședintele SUA vineri.
Premierul Marcel Ciolacu, care a declarat că România s-a angajat să organizeze „alegeri libere și corecte”, l-a îndemnat pe președintele interimar al României Ilie Bolojan să convoace o ședință CSAT.
România, care împarte cea mai lungă graniță cu Ucraina a oricărui stat membru al Uniunii Europene și a fost o susținătoare fermă a eforturilor occidentale de a sprijini Kievul, se luptă să se adapteze la politica lui Trump.
Îngrijorări în România, din cauza noii politici de la Washington
Ca și în cazul altor lideri din UE, oficialii guvernamentali de la București se tem că manevrele agresive de la Washington și amestecul direct în procesul electoral ar putea duce la ruperea relațiilor cu un aliat crucial, a spus unul dintre oficiali. România găzduiește mii de trupe la o bază NATO poziționată pentru a proteja flancul estic al Europei.
La o zi după discursul lui Vance, cancelarul Olaf Scholz a condamnat deschiderea sa către extrema dreaptă din Germania ca o intervenție directă înainte de votul de pe 23 februarie. După discursul său de la München, vicepreședintele s-a întâlnit cu co-liderul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania, Alice Weidel, în capitala bavareză.
Astfel, „Nu vom accepta străini care intervin în democrația noastră, în alegerile noastre, în formarea democratică a opiniilor în favoarea acestui partid”, a spus Scholz la aceeași conferință. „Așa ceva nu se face – cu siguranță nu între prieteni și aliați.”
Călin Gerogescu: anularea alegerilor a fost „ordonată din străinătate și implementată de sistemul globalist”
Aliatul lui Trump, Elon Musk, l-a susținut și el pe Călin Georgescu. El a publicat marți o postare pe platforma sa X în care îl citează pe Georgescu care promite că va interzice organizațiile legate de filantropul George Soros dacă va deveni președinte.
„România își merită propria suveranitate”, a spus Musk, care a stârnit indignare pentru sprijinul deschis pentru grupuri extremiste, inclusiv pentru AfD din Germania.
Campania lui Georgescu este obiectul mai multor investigații, după ce candidatul a spus că nu a primit finanțare pentru campania sa prezidențială. Orice decizie privind valabilitatea candidaturii sale ar urma să fie luată de biroul electoral și de Curtea Constituțională care va decide dacă îndeplinește criteriile pentru a candida.
Georgescu a valorificat frustrarea alegătorilor față de corupție și sărăcie – și a împărtășit multe dintre teoriile conspirației adoptate de extrema dreaptă. Într-un interviu cu influencerul american de dreapta Alex Jones luna trecută, candidatul a spus că anularea alegerilor a fost „ordonată din străinătate și implementată de sistemul globalist”.
Sursa – www.antena3.ro