sâmbătă, 18 aprilie 2026 ☀️Ashburn22°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Politică

Deputat UDMR critică bugetul pe 2026 Capitala are țară și nu invers

Bianca Moldovan · 19 martie 2026 · Actualizat: 22:19
buget 2026

Deputatul UDMR Miklos Zoltan critică dur bugetul pe 2026, deși Uniunea a salutat în primă fază adoptarea acestuia. Principalul motiv de nemulțumire este tratamentul preferențial acordat Bucureștiului. Capitala a fost scutită de la plata contribuției la fondul de solidaritate, o decizie pe care politicianul o numește, o recompensare a risipei.

Un buget cu bune și rele

E drept că nu totul este negru. Miklos Zoltan a recunoscut și părțile bune, salutând adoptarea bugetului, chiar dacă a venit cu o mare întârziere. Acesta a apreciat fixarea țintei de deficit bugetar la 6,2% din PIB, dar și alocarea unor sume record pentru investiții, care vor ajunge la 8% din PIB în 2026. „Acest lucru ne permite să gestionăm finanțele publice și datoria publică în mod responsabil și sustenabil. Salutăm, si, alocarea de sume record investițiilor, în creștere în 2026 până la 8% din PIB pentru obiective de interes național și local”, a declarat Miklos.

Capitala, scutită de solidaritate

Numai că, dincolo de cifrele macroeconomice, lucrurile stau puțin diferit la împărțirea banilor. V-ați întrebat vreodată de ce regulile par să nu se aplice la fel pentru toată lumea? Deputatul UDMR oferă un răspuns tranșant.

Marko Bela critică dur alianța UDMR cu partidul lui Viktor Orban
RecomandariMarko Bela critică dur alianța UDMR cu partidul lui Viktor Orban

„A reieșit încă o dată că Capitala are țară și nu invers.”

Afirmația este susținută de argumente concrete. Practic, Bucureștiul scapă de niște obligații pe care le au toate celelalte primării din țară. „Capitala va fi scutită de contribuția la fondul de solidaritate care afectează pe absolut toată lumea, iar sectoarele vor fi scutite de tăierea unei părți din venituri, tăiere care afectează toate primăriile din țară cu venituri per locuitor peste medie. Așadar, țara este solidară cu Capitala, iar capitala cu nimeni altcineva. Problema cea mai gravă este mesajul transmis. În România este posibil să fii incompetent, lipsit de viziune și neglijent, vine țara și te salvează.”

Iar concluzia este una singură. „Este ca și cum am recompensa risipa”, spune deputatul UDMR.

Bugetul pe 2026 a intrat în vigoare cu un deficit de 135 miliarde lei
RecomandariBugetul pe 2026 a intrat în vigoare cu un deficit de 135 miliarde lei

Erodarea autonomiei locale

Și nu e singura problemă identificată în construcția bugetară. Un alt neajuns major, potrivit lui Miklos, este reținerea la bugetul central a unei părți importante din impozitul pe venit, o practică ce contravine principiilor din legea finanțelor publice locale (o lege fundamentală pentru administrațiile din țară). Pe termen lung, efectele sunt negative pentru comunitățile locale.

„An de an, astfel de derogări provoacă erodarea capacității autorităților locale de a planifica pe termen lung. Avem încredere că este doar un mecanism temporar și că din anul 2027 aceste derapaje vor dispărea, astfel încât solidaritatea să vizeze pe toată lumea și impozitul pe venit să revină integral bugetelor locale”, a mai afirmat acesta.

Până la urmă, viziunea deputatului UDMR este că bugetul este prins la mijloc între reguli stricte și favoritisme politice. „bugetul este sub asediul mai multor constrângeri, unele obiective izvorâte din reguli de disciplină financiar-bugetară iar altele subiective, având ca sursă tratamentul preferențial cerut și obținut de unii”, a mai spus Miklos Zoltan.

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea bugetului de stat pe 2026
RecomandariPreședintele Nicușor Dan a promulgat legea bugetului de stat pe 2026