Din furie, Rusia ameninţă direct România cu lovituri de răzbunare

De Jurnalul Național Actuale Construcţii 157 citiri
5 min citire




Recent, un oficial rus de rang înalt a amenințat direct România cu lovituri militare „de răzbunare”.

Principalul motiv invocat este anunțul că România construiește cea mai mare bază militară NATO din Europa.

De altfel, proiectul de extindere a bazei de la Mihail Kogălniceanu a fost inițiat încă din anul 2019, înainte de invazia rusă în Ucraina. Lucrările costă 2,5 miliarde de euro și ar urma să se întindă pe 20 de ani, iar din această bază, alianța militară ar urma să susțină și operațiunile din Orientul Mijlociu.

SUA folosesc baza de la Kogălniceanu din anul 1999

Astfel, Andrei Klimov, vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera superioară a Parlamentului rus, avertizează că, cu cât devine mai mare baza militară „antirusească” din România, cu atât cresc șansele ca aceasta să fie printre primele ținte ale loviturilor de retorsiune.

Parlamentar rus:  „Clubul de sinucigași al NATO îi antrenează pe români într-o aventură care se poate termina foarte rău”

În plus, „Dacă românilor le place, este treaba lor, desigur, dar clubul de sinucigași NATO îi antrenează pe civilii obișnuiți în astfel de aventuri care se pot termina foarte rău pentru familiile și copiii lor. Nu încerc să sperii pe nimeni, ci doar să raționez logic. Nu va fi niciun beneficiu pentru România din asta și vor fi mai multe amenințări. Acesta este un fapt”, a spus senatorul, citat de presa rusă.

Dezvoltarea celei mai mari baze NATO din Europa în România, la Constanța, este o continuare a „erodării” securității în regiunea Mării Negre, a declarat, la rândul său, Konstantin Gavrilov, șeful delegației ruse la negocierile de la Viena privind securitatea militară și controlul armelor

Extinderea bazei de la Mihail Kogălniceanu va permite găzduirea a 10.000 de soldați

În afirmaţiile sale, „Baza de la Mihail Kogălniceanu găzduiește acum aproape 3000 de soldați ai Statelor Unite. Prin proiectul de 2,5 miliarde de euro, pista de la Mihail Kogălniceanu va fi modernizată și extinsă.

Vor fi ridicate noi facilități militare, dar și școli, grădinițe, locuri de cazare pentru soldați și familiile lor.

În total, vorbim de peste 10.000 de militari care vor putea, în anii următori, să fie găzduiți la baza Mihail Kogălniceanu”, a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Laurențiu Rădulescu.

 

Președintele Franței: Republica Moldova, România și Polonia se află pe lista de război a Rusiei, dacă învinge în Ucraina

În acest sens, la summitul de la Bruxelles al Consiliului European, care are loc joi și vineri, liderii europeni discută sporirea ajutorului militar pentru Ucraina, având în față perspectiva ca războiul să se extindă pe continent, dacă trupele Moscovei câștigă în fața Kievului.

În afirmaţiile sale, „Dacă lăsăm Ucraina să piardă acest război, Rusia va amenința, cu siguranță, Moldova, România și Polonia”, a avertizat recent președintele francez Emmanuel Macron.

În condițiile în care Ucraina rămâne rapid fără muniție, iar ajutorul de 60 de miliarde de dolari al administrației Biden este blocat de republicani în Congresul SUA, europenii se văd constrânși să ia inițiativa.

Statele membre UE au pe masă un plan de utilizare a profiturilor excepționale generate de activele rusești înghețate în Europa la scurt timp după invazia Ucrainei, la 24 februarie 2022.

Planul UE: să cumpere arme pentru Ucraina cu bani din profitul generat de activele rusești înghețate pe continent

În ultimii doi ani, aceste active, evaluate la peste 200 de miliarde de euro, au generat venituri pe care șeful diplomației europene, Josep Borrell, le-a estimat la peste 3 miliarde de euro pe an.

Cu acești bani ar putea fi finanțate achizițiile de arme pentru Kiev

O altă idee susținută de 14 țări, printre care Franța și Germania, presupune ca Banca Europeană de Investiții, BEI, să poată finanța industria de apărare a Uniunii Europene.

Însă asta nu înseamnă înarmarea directă a forțelor Kievului, ci doar o tentativă de consolidare a apărării statelor membre, dacă Putin atacă mai departe de Ucraina.

Timpul este esențial în acest context: de câteva săptămâni, forțele rusești recâștigă inițiativa pe câmpul de luptă, iar armata Moscovei a primit sute de mii de obuze din Coreea de Nord.

Această vară va fi una „decisivă” pentru Ucraina, a avertizat Josep Borrell.

Sursa – www.antena3.ro

TAGGED: ,