Donald Trump impune blocadă navală în Strâmtoarea Ormuz

Președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor implementa o blocadă navală completă a Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute de transport maritim din lume. Decizia drastică vine ca urmare a eșecului negocierilor dintre Washington și Iran, care vizau încetarea conflictului.
Anunțul a fost însoțit de o amenințare directă la adresa Teheranului.
Trump a avertizat că orice iranian care va deschide focul asupra forțelor americane sau a navelor pașnice „va fi aruncat în iad!”.
Ordin direct pentru Marina SUA
Într-o postare pe platforma sa, Truth Social, președintele american a detaliat planul de acțiune, precizând că blocada va începe „în curând”. Ordinul este clar și vizează oprirea totală a traficului în acest punct strategic. Operațiunea va fi pusă în aplicare de forțele navale americane, pe care Trump le-a descris drept „cea mai bună din lume”.
„Începând de acum, Marina Statelor Unite, cea mai bună din lume, va începe procesul de BLOCARE a oricăror nave care încearcă să intre sau să iasă din Strâmtoarea Ormuz”, a scris Trump.
Implicațiile unei astfel de măsuri sunt uriașe, blocarea strâmtorii putând paraliza o parte importantă a comerțului global, în special transporturile de petrol și gaze. Dar planul administrației americane nu se oprește la închiderea fizică a căii navigabile.
Vânătoare în apele internaționale
Operațiunea se va extinde mult dincolo de Golful Persic, vizând orice companie sau navă care a acceptat să plătească taxa impusă de Teheran pentru a garanta tranzitul în siguranță. Mai exact, Trump a dat un ordin fără precedent Marinei americane: să vâneze aceste nave oriunde s-ar afla în apele internaționale. Acțiunea transformă o blocadă regională într-o operațiune cu anvergură globală.
„si, am instruit Marina noastră să caute și să interzică fiecare navă din apele internaționale care a plătit o taxă Iranului”, a adăugat el.
Mesajul transmis transportatorilor maritimi este direct și nu lasă loc de interpretări. „Nimeni care plătește o taxă ilegală nu va avea o trecere în siguranță pe marea liberă.”
Acuzații de „extorcare mondială”
Motivul oficial invocat de Donald Trump pentru această escaladare este decizia Iranului de a percepe taxe navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz. Administrația de la Washington consideră această practică drept un act de șantaj și o sursă de finanțare ilegală pentru regimul de la Teheran. Trump a acuzat direct Iranul că folosește banii obținuți pentru a-și avansa programul de înarmare nucleară.
„Iranului nu i se va permite să profite de acest act ilegal de EXTORCARE”, a afirmat președintele. „Vor bani și, mai important, vor arme nucleare.”
El a ridicat miza, catalogând acțiunile Teheranului drept „extorcare mondială” și a transmis un mesaj ferm către liderii altor state. „ACEASTA ESTE EXTORCARE MONDIALĂ, iar liderii țărilor, în special ai Statelor Unite ale Americii, nu vor fi niciodată extorcați”, a subliniat Trump în postarea sa. Președintele a mai spus că și alte țări vor fi implicate în efortul de a impune blocada, însă nu a nominalizat deocamdată statele aliate care vor participa la operațiune.









