Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Externe

Două românce, mamă și fiică, găsite moarte în casă în Italia

Ioana Matei · 14 iunie 2022 · Actualizat: 13:44
italian

Două românce, mamă și fiică, au fost împușcate mortal de soțul femeii, un om de afaceri italian.

Trupurile celor două românce au fost găsite de poliţişti în vila lor din Castelfranco, provincia Treviso, regiunea Veneto din Italia. Vecinii au alertat carabinierii din cauza zgomotelor auzite în locuința femeii. Principalul suspect este soţul mamei, un italian în vârstă de 69 de ani. Acesta a fost arestat de poliție.

Așadar, două românce, mamă și fiică, au fost împușcate mortal în Italia. Principalul suspect în cazul uciderii femeilor de 47 de ani, respectiv 22 de ani este soțul mamei, un om de afaceri italian în prezent pensionat, în vârstă de 69 de ani.

O tânără de 19 ani s-a întors acasă și și-a găsit mama și sora moarte. Ce indicii au anchetatorii în cazul din Torino
RecomandariO tânără de 19 ani s-a întors acasă și și-a găsit mama și sora moarte. Ce indicii au anchetatorii în cazul din Torino

Conform publicației il Resto del Carlino, dubla crimă s-a produs luni la amiaza, în jurul orei 12. Gabriela Trandafir și fiica ei, Renata Alexandra, au fost împușcate mortal de Salvatore Montefusco. Bărbatul, care activa în domeniul construcțiilor, le-a ucis pe cele două femei în bucătărie, lângă ușa care duce spre curte. După care a dat alarma, odată cu vecinii, care au auzit și ei împușcăturile.

Poliţiştii şi medicii s-au deplasat imediat la fața locului. Din păcate, cele două românce erau decedate. Italianul a fost reţinut.

„Am intrat în casă și Renata mi-a spus: ‘Mâine ai să pleci, în sfârșit e audierea pentru despărțire. Au vrut să mă dea afară din casă, dar asta e casa mea. Așa că am luat pistolul, pe care îl țineam în casă și le-am împușcat pe amândouă”, a spus Salvatore Montefusco în fața procurorului.

Prima a fost ucisă Renata, care se afla în grădină, după care Salvatore a intrat în bucătărie, unde se afla Gabriela și a ucis-o și pe ea.

O mamă și fiica ei au refuzat 26 de milioane de dolari pentru pământul lor
RecomandariO mamă și fiica ei au refuzat 26 de milioane de dolari pentru pământul lor

Din primele date, românca de 47 de ani şi soţul italian se aflau în proces de divorț. Luni ar fi trebuit să aibă loc o primă audiere privind despărțirea celor doi soți. Se certau pentru vila pe care o dețineau. După încheierea relației dintre cei doi, femeia voia să o vândă pentru a se muta mai aproape de fratele ei în Veneto. Salvatore însă nu era de acord, conform rotalianul.com.

Mai mult, Salvatore Montefusco, bărbatul acuzat că și-a ucis soția și pe fiica ei, a fost reclamat de mai multe ori de conaționala noastră pentru maltratare, violență în familie și acte de persecuție. Însă, de fiecare dată plângerile femeii către autorități au rămas fără nicio măsură împotriva italianului violent.

În plus, românca ucisă şi soţul ei italian mai aveau un copil. Băiatul de 17 ani trăia în casă cu ei, însă a scăpat cu viață. Dormea în momentul tragediei.

O mamă din SUA și-a găsit dreptatea pe TikTok după ce fiica i-a fost ucisă în 2022
RecomandariO mamă din SUA și-a găsit dreptatea pe TikTok după ce fiica i-a fost ucisă în 2022
Etichete: crimă divorţ Italia