Două situri UNESCO vor să iasă de pe Lista Patrimoniului Mondial, după ce statutul a adus peste 100.000 de turiști

Satul Vlkolínec din Slovacia Centrală și Zona de Conservare Ngorongoro din Tanzania au ajuns în situația rară de a cere, direct sau prin organizații care le susțin cauza, ieșirea de pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, după ce statutul care trebuia să protejeze locul a adus presiune turistică sau restricții resimțite de comunitățile locale.

Dincolo de anunț, miza este una foarte concretă: o etichetă internațională care aduce vizibilitate și bani poate schimba radical viața într-o localitate mică. La Vlkolínec, un sat cu aproximativ 20 de locuitori permanenți în 45 de case, numărul vizitatorilor a trecut de 100.000 pe an după includerea din 1993. Asta înseamnă, raportat la populația stabilă, de peste 5.000 de ori mai mulți turiști decât locuitori. Pentru o comunitate atât de mică, diferența nu mai este una statistică, ci una care intră în viața de zi cu zi.

Vlkolínec se află în Munții Tatra, în Slovacia Centrală, și a fost înscris pe listă pentru arhitectura sa distinctă. Numai că localnicii spun acum că succesul UNESCO a venit cu un cost pe care satul nu-l mai poate absorbi. Când într-un spațiu cu 45 de case ajung anual peste 100.000 de turiști, presiunea nu se vede doar în fotografii și autocare, ci în felul în care un sat locuit riscă să fie tratat ca un decor.

În Tanzania, conflictul are o altă formă, dar aceeași rădăcină: relația tensionată dintre protejarea unui sit recunoscut global și drepturile oamenilor care trăiesc acolo. Alianța Internațională pentru Solidaritate cu Maasai cere eliminarea Zonei de Conservare Ngorongoro de pe Lista UNESCO, susținând că politicile de conservare legate de acest statut au dus la strămutarea comunităților de păstori Maasai din teritoriile lor ancestrale.

Trei situri au mai fost eliminate oficial de pe lista UNESCO

Lista Patrimoniului Mondial există din 1978 și cuprinde acum 1.248 de situri din 170 de țări. Prin comparație, cazurile de ieșire de pe listă sunt aproape excepții: până acum, doar trei situri au fost eliminate din motive de conservare, Sanctuarul Oryxului Arab din Oman în 2007, Valea Elbei din Dresda, Germania, în 2009, și orașul maritim Liverpool, Marea Britanie, în 2021.

Asta arată cât de neobișnuită este actuala situație. Nu vorbim despre o simplă dispută administrativă, ci despre o contestare a ideii că statutul UNESCO produce automat un avantaj net pentru locul protejat.

John H. Stubbs, cercetător în conservare și fost vicepreședinte al World Monuments Fund, a explicat sensul inițial al sistemului UNESCO:

„Crezul UNESCO este despre un patrimoniu comun, conservarea lui, celebrarea și recunoașterea acestuia ca o realizare a umanității.”

Dar tocmai această logică globală intră uneori în coliziune cu interesul local. Dacă patrimoniul devine un bun al întregii umanități, cine suportă costul zilnic al protejării lui, cine stabilește regulile și cine câștigă efectiv din turism sunt întrebări care nu mai pot fi ocolite.

Potrivit Libertatea, cercetătorii care studiază turismul cultural spun că efectul de multiplicare a vizitatorilor după listarea UNESCO este bine cunoscut. Pentru autoritățile locale și naționale, acesta poate însemna venituri, expunere internațională și investiții. Pentru comunități foarte mici, poate însemna și pierderea controlului asupra ritmului propriei localități.

UNESCO recunoaște problema, dar soluția este în administrarea locală

Greg Richards, cercetător în turism cultural și supraturism, spune direct că listarea aduce aproape sigur o creștere a fluxului de vizitatori:

„Cred că există un consens între experți că, indiferent de alte efecte, creșterea turismului este o consecință sigură a listării.”

Iar disputa nu se oprește la numărul de turiști. Richards avertizează și asupra felului în care ideea de autenticitate poate fi folosită împotriva celor care locuiesc efectiv în siturile protejate.

„Autenticitatea este un cuvânt periculos, deoarece poate fi interpretat în multe feluri”, a spus cercetătorul. Cu alte cuvinte, un sat sau un teritoriu poate fi conservat atât de strict încât oamenii ajung să trăiască acolo după reguli făcute mai ales pentru vizitatori, experți sau administrații.

UNESCO afirmă că nu urmărește blocarea turismului, ci gestionarea lui. Peter DeBrine, specialist în turism sustenabil în cadrul organizației, a rezumat astfel poziția instituției:

„Nu încercăm să descurajăm turismul, ci să ajutăm ca acesta să sprijine conservarea și patrimoniul.”

Problema practică este că această intenție nu garantează și un echilibru pe teren. Într-un sat ca Vlkolínec, unde 20 de locuitori permanenți conviețuiesc cu peste 100.000 de vizitatori anual, soluțiile nu pot fi doar de imagine. Ar însemna, în termenii indicați de specialiști, reguli de acces, distribuirea fluxurilor, limite adaptate capacității reale a locului și o administrare care să țină cont de economie și de locuitori, nu doar de valoarea simbolică a sitului.

Pierderea etichetei UNESCO nu oprește automat turismul

Un alt detaliu relevant pentru autorități este că ieșirea de pe listă nu taie întotdeauna fluxul de vizitatori. Liverpool și Dresda au continuat să atragă turiști și după delistare, sprijinite de alte atracții culturale și istorice. Cu alte cuvinte, eticheta UNESCO contează, dar nu este singurul motor al unei destinații.

Pentru localitățile sau siturile care urmăresc protecția UNESCO, inclusiv pentru exemple românești comparabile ca sensibilitate locală, lecția este clară: includerea pe listă nu ar trebui tratată doar ca un trofeu administrativ. Fără reguli care să împartă beneficiile și costurile, succesul turistic poate produce exact efectul opus celui promis, adică un patrimoniu conservat pe hârtie și o comunitate împinsă la margine.

Iar John H. Stubbs indică și direcția posibilă de ieșire din acest blocaj: „Soluția care va aduce beneficii atât localnicilor, cât și monumentelor va veni dintr-o planificare inteligentă a conservării, care să țină cont de economie, locație și oameni.”

Până acum, în istoria Listei Patrimoniului Mondial create în 1978, doar trei situri au fost eliminate oficial: în 2007, 2009 și 2021.