Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele şase luni cu 2,5%

În contextul economic, în sectorul construcţii, pe elemente de structură, scăderi au avut loc la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-4,7%), lucrările de construcţii noi (-2,1%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-0,6%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale (-22,2%) şi la clădirile nerezidenţiale (-2%). În schimb, construcţiile inginereşti au crescut cu 7,6%, scrie Agerpres.
Din informaţiile INS, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,2%. Lucrările de construcţii noi şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 3,1%, respectiv cu 1,3%. Lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 2,8%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale (-21,8%). În schimb, construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 9,4%, respectiv cu 0,2%.
RecomandăriVolumul lucrărilor de construcţii a crescut în mai faţă de luna aprilie cu 5,8%Concret, în luna iunie comparativ cu luna anterioară, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 8,8%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+24,4%) şi la lucrările de construcţii noi (+10,1%). În schimb, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 1,7%.
Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la lucrările de construcţii inginereşti (+16,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (+9,9%). În schimb, clădirile rezidenţiale au scăzut cu 12,8%.
Datele Statisticii arată că volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,6%, creştere înregistrată la lucrările de reparaţii capitale (+13,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+4,3%). În schimb, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 10,2%.
RecomandăriINS: Producția industrială a scăzut în primele 11 luni din 2025Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+2,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+1,6%). În schimb, clădirile rezidenţiale au scăzut cu 14,2%.
Însă, în luna iunie 2024 comparativ cu iunie 2023, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut, pe total, cu 6%. Pe elemente de structură, scăderi s-au înregistrat la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-23,7%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-7,6%). În schimb, lucrările de construcţii noi au crescut cu 1,7%.
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale (-22,9%) şi la clădirile nerezidenţiale (-9,7%). În schimb, construcţiile inginereşti au crescut cu 2,6%.
RecomandăriEvoluţia pieței construcțiilor, în primele 11 luni ale lui 2024, la seriile brute şi ajustateCa serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, pe total, cu 0,4%. Pe elemente de structură, scăderi au avut loc la lucrările de reparaţii curente (-21,5%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-4%). În schimb, lucrările de construcţii noi au crescut cu 7,9%.
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+5,8%). Clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 19,4%, respectiv cu 6,5%.
Sursa – www.economica.net







