joi, 16 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Justiţie

Elena Udrea și Ioana Băsescu sunt chemate, din nou, la tribunal

Nicoleta Oprea · 10 noiembrie 2023 · Actualizat: 10:46
Elena Udrea si Ioana Basescu din nou la tribunal Procurorii. Procurorii DNA au cerut redeschiderea dosarului 10.webp

După două sentințe date deja împotriva Ioanei Băsescu și a Elenei Udrea, procurorii DNA nu se lasă și vor redeschiderea dosarului în care erau acuzate de corupție, pentru campania electorală din 2009 a fostului președinte Traian Băsescu. Cu alte cuvinte Elena Udrea și Ioana Băsescu vor ajunge din nou la tribunal.

ÎCCj poate decide dacă Elena Udrea și Ioana Băsescu vor ajunge din nou la tribunal

Iniţial, Elena Udrea, fosta mână dreaptă a, pe atunci, președintele Traian Băsescu, primea o sentință de 6 ani de închisoare pentru dosarul ”Gala Bute”, iar la acest moment fostul politician se află după gratii.

Elena Băsescu revine în prim-plan cu un moment de familie care transformă totul
RecomandariElena Băsescu revine în prim-plan cu un moment de familie care transformă totul

De cealaltă parte, în cazul  fiicei fostului politician Traian Băsescu, Ioana Băsescu, ÎCCJ lua decizia în iulie a.c. de a înceta urmărirea penală în dosarul rămas pe rol, cel al finanțărilor campaniilor electorale din 2009.

Elena Udrea ar putea sta mai mult de 6 ani în închisoare

Dar, informațiile de ultimă oră relevă faptul că procurorii DNA nu sunt mulțumiți de decizia instanței, așa că au apelat la toate formele de atac în justiție, în ideea de a le aduce, din nou, în fața completului de judecată în acest dosar.

Concret, decizia DNA de a merge, din nou, în fața magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție era anunțată pe 8 octombrie, aceștia așteptând din partea magistraților un răspuns.

Elena Udrea, Sistemul: „Mai interesat de licitațiile de sute de milioane de euro decât de soarta deținuților”
RecomandariElena Udrea, Sistemul: „Mai interesat de licitațiile de sute de milioane de euro decât de soarta deținuților”

Elena Udrea ar mai primi ani grei, pe lângă sentința dată deja

Deși fiica cea mare a fostului președinte al României, Traian Băsescu, și fostul ministru Elena Udrea au fost condamnate pentru implicare într-o schemă de spălare de bani pentru a finanța campania electorală a acestuia din 2009, anul acesta ÎCCJ nu mergea mai departe cu acest dosar, motivația fiind prescrierea faptelor.

 

Însă, procurorii DNA vor să meargă până la capăt cu acest dosar, iar în cazul fostului ministru Elena Udrea, ar însemna ani adăugați la actual sentință de închisoare, dacă DNA va reuși să câștige în acest dosar.

Elena Udrea: „Îi pui să îşi îndrepte greşelile”
RecomandariElena Udrea: „Îi pui să îşi îndrepte greşelile”

Elena Udrea și Ioana Băsescu și frauda din 2009

Pe 23 februarie 2021, Curtea de Apel a condamnat-o pe fiica fostului președinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, la cinci ani de închisoare pentru implicare în spălarea de bani pentru campania electorală a tatălui său.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, care a fugit mai bine de un an în Costa Rica înainte de a reveni în România în iulie 2019, a primit o pedeapsă de opt ani de închisoare în același dosar.

Elena Udrea și Ioana Băsescu, din nou la tribunal. Procurorii DNA au cerut redeschiderea dosaruluiIoana Băsescu ar fi încasat sume de bani în 2009

În plus, un om de afaceri și alți doi politicieni au fost, de asemenea, condamnați pentru colectarea și spălarea banilor, iar verdictul nu era definitiv și avea să fie atacat de avcocații celor două.

 

În contextul rechizitoriului procurorilor DNA, Elena Udrea și Ioana Băsescu au încasat ”sume de bani provenite din fapte de corupție, delapidare și evaziune fiscală, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii contractate în campania electorală” din 2009, când Traian Băsescu a câștigat al doilea și ultimul mandat, iar Elena Udrea era șeful său de campanie.

Sursa – playtech.ro

Etichete: dosar Justiţie