Facebook are cel mai mare număr de adulți tineri din ultimii trei ani

De Jurnalul Național 174 citiri
4 min citire

Facebook este din ce în ce mai popular în rândul adulților tineri.

Mai mult de 40 de milioane de adulți din SUA și Canada, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, verifică în prezent Facebook în fiecare zi, arată prima publicare a unor astfel de informații demografice de către compania de socializare.

Concret, compania Facebook, fondată de Mark Zuckerberg, care a împlinit luna trecută 40 de ani, acesta a sărbătorit anul acesta 20 de ani de la înființarea acsteia.

Această creștere reflectă eforturile companiei din ultimii ani de a recâștiga atenția tinerilor adulți care s-au orientat către aplicația de video-uri scurte TikTok, dezvoltată de ByteDance din China.

Din informaţiile unui purtător de cuvânt al companiei, Meta a înregistrat „cinci sferturi din creşterea sănătoasă a utilizării aplicaţiilor”.

În cadrul unui eveniment desfășurat în New York, cu scopul de a evidenția modul în care tinerii utilizează aplicația, șeful Facebook, Tom Alison, a declarat că aniversarea a determinat directorii să conștientizeze că Facebook trebuie să evolueze pentru a rămâne relevant pentru generația următoare.

Astfel, „Pentru cine este Facebook? Este pentru părinţii mei?”, a spus Alison, citând întrebări pe care a spus că le-a auzit de la adulţii tineri.

Într-un interviu acordat Reuters, Alison a explicat că inițial, utilizatorii tineri păreau să acceseze Facebook pentru a folosi secțiuni precum Marketplace, Grupuri și Întâlniri în momentele cheie din viața lor, cum ar fi atunci când au nevoie să își amenajeze apartamente pentru prima dată.

El a mai menționat că, deși majoritatea acestor secțiuni nu afișează reclame, utilizarea lor a generat o implicare pe scară largă.

În afirmaţiile sale, ”Odată ce sunt pe Facebook, merg şi verifică lucruri care se întâmplă în Feed sau din Reels”, a spus el, făcând referire la produsul video scurt de tip TikTok al Meta.

Povestea pe scurt a rețelei de socializare

Aşadar, Facebook, fondată într-un dormitor al Universității Harvard în anul 2004, s-a răspândit rapid în campusurile universitare din SUA după lansarea sa și a devenit rapid platforma principală de comunicare în masă pentru o generație de utilizatori de internet.

Practic, în primii trei ani de existență, aplicația a acumulat 50 de milioane de utilizatori și acum are 3,2 miliarde de utilizatori la nivel global.

Cu toate acestea, pe parcurs, Facebook a pierdut din atracția sa pentru utilizatorii tineri care influențează modurile de consum și sunt considerați esențiali de către agențiile de publicitate responsabile pentru majoritatea vânzărilor de reclame ale Meta.

Din datele unui sondaj realizat de organizația de cercetare Pew anul trecut, doar aproximativ o treime dintre adolescenții americani afirmă că utilizează Facebook, o scădere semnificativă față de sondajele anterioare efectuate de grup în 2014 și 2015.

În comparație, ponderea tuturor adulților din SUA care afirmă că utilizează Facebook a rămas relativ constantă din anul 2016, la aproximativ 68%, conform Pew.

Sursa – www.capital.ro




Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]