Procurorul general al Floridei, James Uthmeier, a declarat marţi că biroul său a demarat o anchetă penală cu privire la Andrew şi Tristan Tate, care se află acum în SUA, relatează Axios. „Sunt chiar aici, în Miami… vino să mă arestezi”, a scris Andrew Tate, printr-un mesaj pe rețeaua X.
James Uthmeier, numit recent în funcţia de procuror general al statului de către guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a declarat marţi că a demarat o „anchetă penală activă” față de fraţii Tate şi că este pregătit să utilizeze „întreaga putere a legii”. Procurorul general a precizat că biroul său a obţinut şi a pus în execuţie citaţii şi mandate în cadrul anchetei penale în curs.
„În Florida, acest tip de comportament este considerat intolerabil”
Astfel, „Aceşti indivizi au recunoscut ei înşişi public că participă la ceea ce pare a fi racolarea, traficarea şi exploatarea femeilor din întreaga lume, multe dintre ele prezentându-se ca minore”, a declarat Uthmeier. „În Florida, acest tip de comportament este considerat intolerabil. Nu îl vom accepta”, a adăugat el.
Andrew Tate l-a numit pe guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, „comunist” şi „incompetent”
„Ei au ales să vină aici şi să se stabilească în acest stat, iar noi vom folosi toate instrumentele pe care le avem în cadrul autorităţii noastre legale pentru a-i trage la răspundere”, a arătat procurorul Uthmeier.
„Dacă au comis fapte penale în Florida, îi vom urmări în justiţie până la limita maximă a legii”, a promis el.
Ieri, într-un podcast, Andrew Tate l-a numit pe guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, „comunist” şi „incompetent”, pe motiv că nu l-a așteptat „ca pe un erou” cum se aștepta.
Sosirea fraţilor Tate în Florida – statul în care îşi are reşedinţa preşedintele Donald Trump – a pus în alertă autoritățile, după ce procurorii români au ridicat brusc restricţiile de călătorie împotriva celor doi, în timp ce aceştia îşi aşteptau procesul pentru acuzaţii de trafic de persoane, notează Axios.
Fraţii Tate au fost acuzaţi de viol şi evaziune fiscală şi în Marea Britanie. Ei neagă orice infracţiune
Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a declarat săptămâna trecută că fraţii Tate nu sunt bineveniţi în statul său şi că procurorul general va investiga dacă oricare dintre presupusele lor infracţiuni intră sub jurisdicţia Floridei. DeSantis a declarat reporterilor că biroul său nu are „nicio implicare” în întoarcerea fraţilor Tate, descriind-o ca fiind o chestiune de jurisdicţie federală.
În prezent, fraţii Tate sunt susţinători declaraţi ai lui Donald Trump, mai mulţi membri ai cercului apropiat al preşedintelui american s-au exprimat public împotriva tratamentului de care au avut parte în Europa, inclusiv Donald Trump Jr, care a descris detenţia lor drept „nebunie absolută”.
Elon Musk, consilier al lui Trump, a răspuns la o sugestie din partea lui Andrew Tate că „ar candida pentru funcţia de prim-ministru al Regatului Unit” spunându-i că „nu greşeşte”. Paul Ingrassia, unul dintre avocaţii lui Tate, este oficialul de legătură al Departamentului de Justiţie al SUA la Casa Albă, menţionează The Guardian.
Sursa – www.antena3.ro