Fost episcop catolic, condamnat pentru abuz sexual în Australia

Christopher Saunders (76 de ani), fost episcop catolic din Australia, a fost condamnat de un juriu pentru 13 capete de acuzare de abuz sexual, inclusiv pentru o acuzație de viol, comise asupra a doi tineri indigeni între 2008 și 2019.
În Australia de Vest, Tribunalul Districtual l-a găsit vinovat pentru 13 din cele 19 capete de acuzare formulate pe numele său. Condamnările includ o acuzație de „penetrare sexuală fără consimțământ” și 12 acuzații de agresiune sexuală asupra a doi tineri bărbați indigeni.
Faptele s-au petrecut în Dieceza de Broome
Faptele judecate s-au petrecut în Dieceza de Broome, pe care Saunders a condus-o din 1996 până în 2021. Zona pastorală acoperită de această dieceză este mai mare decât Franța și are o populație de 50.000 de locuitori, iar majoritatea catolicilor de acolo sunt indigeni.
Procurorii au susținut că fostul episcop îi atrăgea pe tineri la reședința sa, unde le oferea alcool și țigări plătite din fondurile bisericii. Potrivit Mediafax, el impunea și o regulă prin care oaspeții, exclusiv bărbați, trebuiau să își scoată cămășile.
Saunders a fost achitat pentru alte 6 acuzații. Acestea vizau o a treia persoană și un comportament indecent față de un minor de peste 16 ani.
Cronologia cazului iese din tiparul obișnuit al unor astfel de dosare. Poliția a renunțat inițial la ancheta penală, episod care a precedat demisia lui Saunders în 2021, iar dosarul a fost redeschis în 2024 după ce Vaticanul a predat anchetatorilor un raport de 200 de pagini cu concluziile propriei investigații, începută în 2022.
Verdictul vine pe fondul unui scandal care a afectat Biserica Catolică australiană
Condamnarea fostului episcop se înscrie în scandalul mai larg al abuzurilor sexuale comise de clerici, care afectează de ani buni Biserica Catolică și Vaticanul. În Australia, o anchetă națională a arătat că 7% dintre preoții catolici au fost acuzați de abuz sexual asupra copiilor în perioada 1950-2010.






