Guvernul francez, salvat de 19 voturi. Cum a forțat bugetul și a evitat căderea

Tensiune maximă la Paris. Guvernul francez a supraviețuit la limită, la un pas de prăbușire, după ce a forțat bugetul prin procedură de urgență, ocolind votul final din Adunarea Națională. Moțiunile de cenzură ale stângii și dreptei extreme au eșuat vineri. Dar scorul a fost strâns. Foarte strâns. Premierul Sebastien Lecornu, citat de Reuters, rămâne în funcție, dar autoritatea sa este acum serios șubrezită, potrivit News.
Doar câteva voturi au decis totul. Moțiunii inițiate de coaliția de stânga (La France Insoumise, Verzi și Comuniști) i-au lipsit fix 19 voturi pentru a-l demite pe premier. Au votat pentru 269 de parlamentari, când pragul necesar era de 288. A doua moțiune, cea a extremei drepte, a strâns și mai puține voturi. O dovadă a diviziunilor din opoziție.
Articolul 49.3, arma constituțională care a aruncat parlamentul în aer
Ce a aprins spiritele? Activarea articolului 49.3 din Constituție. E o armă constituțională. Permite guvernului să-și asume răspunderea pe o lege, care se consideră adoptată automat, fără vot. Singura contra-măsură este o moțiune de cenzură care să treacă în 24 de ore. Administrația Macron a fost forțată să recurgă la această strategie excepțională după luni de negocieri eșuate, fiindcă nu are o majoritate funcțională în camera inferioară pentru a trece un proiect de lege financiară menit să reducă deficitul.
Ironia sorții… criza asta nu e deloc o premieră. Macron a pierdut deja două guverne în încercarea de a obține un buget funcțional, iar Franța se confruntă cu o instabilitate politică rar întâlnită de la crearea celei de-a Cincea Republici, în 1958. Acum, țara merge pe un buget de urgență. O soluție de anul trecut. Temporară.
Urmează runda a doua. Lecornu pregătește o nouă forțare
Lupta nu s-a terminat. Surse guvernamentale confirmă că premierul Sebastien Lecornu va folosi din nou articolul 49.3. De data asta pentru partea de cheltuieli a bugetului. Mișcarea, deși previzibilă, e riscantă și va declanșa aproape sigur noi moțiuni de cenzură. Practic, guvernul a câștigat o bătălie, dar războiul e departe de a fi gata. Pentru a evita colapsul acum, Lecornu a făcut concesii de ultim moment la începutul lunii, asigurându-se că socialiștii nu se alătură demersului opoziției, o strategie de supraviețuire pe termen scurt care nu rezolvă problema de fond: lipsa unei majorități stabile.
Le Pen amenință: „Poporul francez vă va face să plătiți”
Lidera de extremă dreapta, Marine Le Pen, nu a stat pe margine. A lansat un avertisment direct către parlamentarii care au susținut tacit guvernul prin abținere sau vot împotrivă. A promis un preț politic la alegerile viitoare, inclusiv localele din martie și prezidențialele din 2027.
„Să nu credeţi că nimeni nu vă urmăreşte. Poporul francez vă vede şi vă va face să plătiţi pentru asta la urne”, le-a transmis Le Pen deputaților înainte de vot. Ea a criticat atât bugetul, cât și metoda. „Nu numai pentru sângele (bugetar) pe care îl vărsaţi asupra lor, ci şi pentru procesul umilitor pe care îl folosiţi”, a adăugat Le Pen.
Jonglerii cu deficitul, sub ochii Bruxelles-ului
Miza economică din spatele acestui haos politic este uriașă. Premierul Lecornu promite un deficit bugetar sub 5% din Produsul Intern Brut. O îmbunătățire față de cei 5,4% atinși în 2025, dar tot mult peste limita de 3% impusă de regulile Uniunii Europene. Guvernul se grăbește. Un oficial a declarat că întregul buget ar trebui adoptat definitiv în prima jumătate a lunii februarie, dar până atunci, scena politică de la Paris rămâne un butoi cu pulbere.









