HeidelbergCement va ieşi de pe cinci pieţe în urma vănzării acestora

Foto: heidelbergcement.ro
0 154

HeidelbergCement producătorul german de ciment a identificat cinci active pe care le va vinde în procesul de restructurare a afacerilor, a declarat marţi directorul său general Dominik von Achten, în condiţiile în care al doilea producător mondial de ciment trece la o nouă fază în planul său de îmbunătăţire a marjelor de profit, transmite Reuters.

„Am decis să trecem într-o treaptă de viteză superioară. Iar acest lucru se întâmplă mai repede decât am preconizat iniţial”, a spus Dominik von Achten în primul său interviu cu presa internaţională de la numirea sa în fruntea HeidelbergCement, în urmă cu un an.

În acest sens, Dominik von Achten a precizat că prima dintre aceste vânzări ar urma să aibă loc în prima jumătate a acestui an. Şeful de la HeidelbergCement a refuzat să spună care dintre cele 50 de ţări în care compania operează vor fi afectate sau care este preţul pe care speră să îl strângă de pe urma vânzărilor.

Însă, firma Brokerage Mainfirst a estimat că valoarea activelor slabe ale grupului HeidelbergCement se ridică la 2,5 miliarde de euro.

„Nu există vaci sacre. Toate activele sunt analizate”, a spus Dominik von Achten, adăugând însă că există unele pieţe „solide” de pe care grupul nu va ieşi, dând drept exemplu piaţa nord-europeană.

 

Foto: (c)  RONALD WITTEK / EPA


 

Iar când a fost întrebat despre o posibilă ieşire de pe piaţa din Indonezia, care potrivit analiştilor de la Berenberg ar putea fi una dintre pieţele de pe care grupul HeidelbergCement va ieşi, von Achten a spus:

„Indonezia este şi ea o piaţă importantă pentru noi. Fără îndoială.” HeidelbergCement are o participaţie de 51% la compania Indocement.

Aşadar, grupul german, care este prezent pe pieţele din Europa, Asia şi cele două Americi, a anunţat în trecut că afacerile sale din America de Nord înregistrează performanţe slabe, ceea ce a determinat compania să lanseze un plan de îmbunătăţire a marjelor, care potrivit lui von Achten este în plină derulare. Potrivit CEO-ului, grupul este concentrat pe creşterea productivităţii activelor neperformante, care variază de la fabrici de betoane şi până la fabrici de ciment, sau pe vânzarea lor.

În prezent, HeidelbergCement şi-a revenit rapid după criza coronavirusului care a paralizat activitatea de construcţii la nivel global în cursul anului trecut. Von Achten a spus că acum compania pe care o conduce gestionează situaţia şi nu se aşteaptă ca pandemia să aibă un impact semnificativ asupra facilităţilor sale.

În ţara noastră, HeidelbergCement România SA este unul dintre cei mai importanţi producători de ciment, betoane şi agregate din România, membru al grupului german HeidelbergCement. HeidelbergCement România S.A. deţine trei fabrici de ciment, situate la Taşca, Fieni şi Chişcădaga, 21 staţii de betoane, 8 cariere şi 5 balastiere de agregate, iar investiţiile realizate în România depăşesc 520 de milioane de euro.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata