vineri, 01 mai 2026 ☁️Columbus7°CNoros

Caută în Jurnalul Național

Casă și Grădină

În Bușteni, urșii ies pe străzi în fiecare noapte

Ramona Badea · 31 martie 2025 · Actualizat: 09:31
localnicii si turistii din busteni terorizati de ursi animalele ies pe strazi in fiecare noapte mai

 

Localnicii şi turiştii din oraşul Buşteni, judeţul Prahova sunt terorizaţi de urşii flămânzi care ies pe străzi în fiecare noapte ca să caute hrană. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, de ani de zile, animalele sălbatice se plimbă nestingherite prin oraş, iar autorităţile încă nu au luat măsuri de siguranţă pentru a reduce pericolul.

Urşii sunt văzuţi în apropierea blocurilor şi în locuri de joacă pentru copii

Localnicii din staţiune filmează animalele de la balcoanele blocurilor şi se plâng că autorităţile nu fac nimic ca să stopeze fenomenul, fiind nevoiţi să-şi „adapteze” programul după cel de hrană al animalelor sălbatice care dau târcoale blocurilor, în căutare de hrană la tomberoane.

Nou plan al Ministerului Energiei este de a folosi energia solară, captată pe timpul zilei, pentru a ilumina străzile noaptea
RecomandariNou plan al Ministerului Energiei este de a folosi energia solară, captată pe timpul zilei, pentru a ilumina străzile noaptea

În mesajul său, „Eu sunt iubitor de ursuleţi, dar ce vină avem eu şi animalele? Avem autorităţi care, din păcate pentru noi, cetăţenii oraşului Buşteni, stau pe telefoane nepăsători şi ăsta este oraşul nostru „drag jungle Buşteni”. Păduri defrişate şi dezinteres. Nu-mi doresc vreo tragedie!”, a scris un localnic pe pagina sa de Facebook, unde a postat un filmuleţ cu un urs în cartierul Cezar Petrescu.

Mai grav este că, şansa oamenilor este„sechestraţi” în case, însă jandarmii şi poliţiştii care patrulează cu maşinile în zonele unde-şi fac apariţia urşii, în ultima vreme aceştia nu mai par „deranjaţi” de sirenele şi girofarurile acestora, cu atât mai puţin de petardele cu care oamenii încearcă, în zadar, să sperie animalele.

„Grija noastră e dacă ne mai întoarcem în siguranță acasă”

În acest sens, „Cum facem cu oraşul Buşteni? Cu urşii care vin de la 19.00 până dimineaţa? Cu oamenii care vin de la serviciu seară de seară şi dau nas în nas cu ursul? Cu copiii care nu se mai joacă în faţa blocului pentru că ursul poate apărea în orice secundă? Ce facem cu lipsa de acţiune? Sincer, cine îşi asumă toată responsabilitatea când siguranţa devine o loterie? Grija noastră zilnică este dacă ne mai întoarcem în siguranţă acasă. Dacă mai putem merge cu copilul la plimbare cu bicicleta. Mai pe scurt, dacă mai putem trăi normal. Nu vrea nimeni minuni, doar măsuri concrete şi aplicate! Cerem prezenţă şi asumare. Aceasta filmare este la ora 20.00”, mai scrie o femeie pe reţeaua socială.

De ce este bine să închizi ușa de la camera copilului în fiecare noapte
RecomandariDe ce este bine să închizi ușa de la camera copilului în fiecare noapte

Situaţia privind înmulţirea necontrolată a urşilor a intrat în atenţia publică determinând schimbarea legislaţiei după tragedia petrecută în Munţii Bucegi în vara anului trecut, când o fată de 19 ani a fost atacată şi ucisă de un urs pe un traseu turistic foarte frecventat de turişti.

În informaţiile prezentate de diverse autorităţi la acea vreme, cele mai multe atacuri (2.171) au fost semnalate în anul 2022, cu pagube de peste 7.3 milioane de lei, din cauza numărului extrem de mare de urşi, a unei gestionări greşite a situaţiei acestora şi a unor prevederi legislative care au favorizat înmulţirea lor necontrolată.

Peste 8.000 de urși în România

Datele Ministerului Mediului arată că în România sunt peste 8.000 de urşi, adică dublu faţă de optimul de 4.000 de urşi pe care habitatul natural al ţării noastre îl susţine în condiţii naturale, fără să afecteze populaţia. În jur de 40% din urşii Europei se află în România.

Ce ritual respectă Monica Tatoiu în fiecare an, în noaptea de Crăciun
RecomandariCe ritual respectă Monica Tatoiu în fiecare an, în noaptea de Crăciun

În anul 2016, a fost dată legea prin care ursul brun nu mai putea fi vânat pe teritoriul României, deşi la acea dată în păduri erau 6.500 de urşi, cu 2.500 peste numărul optim. Efectele dezastruoase nu au întârziat să apară. Aflat în vârful lanţului trofic, fără duşmani naturali, ursul a prosperat în pădurile României, astfel că în 2024 a depăşit 8.000 de exemplare, cele mai multe animale fiind în judeţele Prahova, Braşov, Covasna, Harghita, Bistriţa, Buzău şi Neamţ.

În septembrie anul trecut, ministrul Mediului, Mircea Fechet, informa că a chemat toate asociaţiile de vânători cărora le-a comunicat „foarte ferm” că, dacă tot trebuie „împuşcaţi” 426 de urşi în acest an, aşa cum s-a stabilit prin lege, atunci să se înceapă, „măcar”, cu „urşii-problemă, cu urşii care umblă prin gospodării, cu urşii agresivi”.

Sursa – www.antena3.ro

Etichete: Buşteni ursi