duminică, 14 iunie 2026

Caută în Jurnalul Național

Externe

În Marea Britanie, personalul de la Ambulanţă va intra în grevă pe 21 decembrie

Ioana Matei · 07 decembrie 2022 · Actualizat: 08:46
sindicatul asistentilor medicali uk tw

Personalul de ambulanţă din cea mai mare parte a Angliei şi Ţării Galilor va intra în grevă în data de 21 decembrie, în cadrul unei dispute cu Guvernul pe tema creşterilor salariale, informează BBC.

Astfel că, greva coordonată de cele trei sindicate principale din domeniul ambulanţei – Unison, GMB şi Unite – va afecta numai apelurile care nu pun în pericol viaţa.

De asemenea, acţiunea ar putea însemna, însă, că persoanele care s-au împiedicat sau au căzut să nu primească ajutor.

Membrii GMB, care reprezintă circa o treime din cei 50.000 de angajaţi, vor continua cu o altă grevă pe 28 decembrie.

Acest lucru are loc în situașia în care membrii Royal College of Nursing se pregătesc, de asemenea, să intre în grevă pe 15 şi 20 decembrie în anumite zone din Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

Impactul primei greve a ambulanţelor va fi fragmentat, pentru că Unison, care este cel mai mare sindicat din acest sector, are un mandat de grevă pentru numai jumătate din cele 10 servicii regionale din Anglia pentru greva din 21 decembrie.

La aceste greve vor participa atât paramedicii, cât şi personalul din camera de control şi lucrătorii de sprijin, iar militarii vor fi pregătiţi să ajute.

Orele de începere şi durata grevelor variază în funcţie de sindicate şi servicii, însă toate vor dura între 12 şi 24 de ore.

Cu toate acestea, singurul serviciu care nu va fi complet neafectat este East of England.

În plus, nu s-a hotărât încă în ce măsură va fi asigurată acoperirea completă a personalului în grevă – negocieri detaliate vor avea loc între şefii ambulanţelor locale şi sindicate înainte de manifestare.

În conformitate cu normele sindicale, trebuie să se ofere asistenţă pentru păstrarea vieţii, așa încât cele două apeluri de cea mai înaltă categorie – care acoperă totul, de la atacuri de cord şi accidente vasculare cerebrale până la traumatisme majore – vor fi în continuare preluate.

Însă Matthew Taylor, de la NHS Confederation, care reprezintă managerii din domeniul sănătăţii, a precizat că este îngrijorat că acţiunea va afecta „fără îndoială” îngrijirea pacienţilor şi rapiditatea cu care serviciile de ambulanţă pot răspunde şi chiar ar putea descuraja oamenii să caute ajutor.

„Perspectiva unei acţiuni sindicale în timpul Crăciunului este foarte îngrijorătoare”, a mai spus el.

Toate sindicatele au cerut creşteri salariale peste rata inflaţiei, însă guvernele din Anglia şi Ţara Galilor au acordat o creştere medie de 4,75%, cu un salariu minim garantat de 1.400 de lire sterline.

Secretarul pentru sănătate din Anglia, Steve Barclay, a afirmat că plata sumei solicitate este „inaccesibilă”.

Se presupune că puţin peste două treimi din personalul din ambulanţă este membru al unuia dintre cele trei sindicate.

Ultima dată când personalul de ambulanţă a fost implicat în grevă a fost în anul 2014.