În raportul PwC Global spune că majoritatea executivilor se aşteaptă la creşterea economiei globale şi la rezultate mai solide de la GenAI

De Jurnalul Național 30 citiri
6 min citire

 

Din datele unui comunicat al companiei de consultanţă, PwC România, arată că volatilitatea macroeconomică (29%) şi inflaţia (27%) rămân principalele riscuri pentru 2025 menţionate de directorii executivi la nivel global, dar cu diferenţe clare între regiuni, scrie Agerpres.

Volatilitatea macroeconomică cu 29%, urmată de riscul cibernetic (27%), lipsa angajaţilor calificaţi (25%) şi inflaţia (24%)

Apoi, conflictul geopolitic este considerat cel mai mare risc în Orientul Mijlociu (41%) şi în Europa Centrală şi de Est (34%). În Europa de Vest, volatilitatea macroeconomică este în fruntea listei, cu 29%, urmată de riscul cibernetic (27%), lipsa angajaţilor calificaţi (25%) şi inflaţia (24%).

În acest an, liderii companiilor manifestă un optimism prudent faţă de evoluţia economiei naţionale

„În România, liderii companiilor manifestă un optimism prudent faţă de evoluţia economiei naţionale. Jumătate dintre respondenţi cred că economia locală va înregistra o creştere în acest an, iar cealaltă jumătate că va rămâne la fel sau chiar va scădea. Recent, Banca Mondială a estimat un avans de numai 2,1%, în acest an, al PIB-ului naţional, sub media regiunii şi sub prognozele autorităţilor de la Bucureşti de 2,5%. Conflictele geopolitice (30%) revin în topul ameninţărilor la adresa afacerilor din România, urmate de inflaţie (23%) şi lipsa forţei de muncă (23%). Climatul economic şi de afaceri va fi mult influenţat în 2025 de soluţiile pe care guvernul le va adopta pentru a reduce deficitul bugetar foarte mare şi a implementa o consolidare fiscală credibilă pentru a menţine economia atractivă pentru investitori”, a declarat Daniel Anghel, country managing partner PwC România.

Angajatorii consideră că firma pe care o conduc nu va mai fi viabilă după următorul deceniu

La fel ca în ultimii doi ani, patru din zece (42%) directori executivi de la nivel global consideră că firma pe care o conduc nu va mai fi viabilă după următorul deceniu dacă vor continua să funcţioneze în acelaşi mod. Dintre cei care nu se aşteaptă să reziste fără schimbări semnificative, 42% citează schimbările din mediul de reglementare ca având cea mai mare influenţă asupra viabilităţii lor economice.

Aproape două treimi (63%) dintre respondenţi spun că au luat cel puţin o măsură semnificativă în ultimii cinci ani pentru a se reinventa, care au rezultat în marje de profit mai mari în ultimele 12 luni.

Pe măsură ce companiile încearcă să-şi reinventeze modelele de afaceri, aproape patru din zece (38%) afirmă că s-au extins în cel puţin un sector nou în ultimii cinci ani – aproximativ o treime (34%) menţionând că acest lucru a reprezentat peste 20% din veniturile companiei în această perioadă.

În precizările comunicatului, mai mult de jumătate dintre directori (56%) au observat creşteri ale eficienţei în ceea ce priveşte timpul angajaţilor lor în ultimele 12 luni, iar o treime au observat creşteri ale veniturilor (32%).

În acest an, performanţa este oarecum sub aşteptările exprimate anul trecut

Cu toate acestea, performanţa este oarecum sub aşteptările exprimate anul trecut. În 2024, 46% au declarat că se aşteaptă să vadă îmbunătăţiri ale rentabilităţii. Un an mai târziu, doar 34% au confirmat acest lucru. Încrederea în inteligenţa artificială rămâne un obstacol în calea adoptării pe scară mai largă. Doar o treime dintre directorii executivi au declarat că au un grad ridicat de încredere în integrarea tehnologiei în procesele-cheie din cadrul companiei lor.

Optimismul cu privire la impactul AI asupra profitabilităţii este în uşoară creştere faţă de anul trecut

În ciuda acestui fapt, optimismul cu privire la impactul AI asupra profitabilităţii este în uşoară creştere faţă de anul trecut – 49% dintre aceştia aşteptându-se la o creştere în următoarele 12 luni. Aproximativ jumătate (47%) se aşteaptă să integreze inteligenţa artificială (inclusiv GenAI) în platformele lor de tehnologie în următorii trei ani, 41% intenţionează să o integreze în procesele de afaceri de bază, iar 30% au planuri pentru dezvoltarea de noi produse şi servicii.

Directorii executivi sunt la fel de încrezători ca în ediţia anterioară a sondajului în perspectivele de creştere a veniturilor propriei companii în următoarele 12 luni – 38% la nivel global (vs 37% în 2024). De asemenea, 42% se aşteaptă să crească numărul de angajaţi cu 5% sau mai mult în următoarele 12 luni – mai mult decât dublu faţă de procentul celor care se aşteaptă la o scădere a numărului de angajaţi (17%) şi în creştere faţă de 39% anul trecut. Procentul este cel mai ridicat (48%) în rândul companiilor mai mici (afaceri de mai puţin de 100 de milioane dolari) şi al celor din sectoarele tehnologiei (61%), imobiliar (61%), private equity (52%) şi farmaceutic (51%).

PwC a intervievat 4.701 directori executivi din 109 ţări şi teritorii, inclusiv din România, în perioada octombrie-noiembrie 2024

Sursa – www.economica.net




Asigurari auto online: Cum să găsești polița RCA ieftină și fără bătăi de cap in 2025

Când vine vorba de asigurări auto, nimeni nu vrea să piardă timp cu drumuri inutile sau să fie prins în [...]

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie? Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că a cerut [...]

Câți bani poți scoate de la bancomat. Limitele schimbate în 2025

Câți bani poți scoate de la bancomat. Băncile intensifică eforturile de a reduce utilizarea numerarului, având în vedere preferința românilor [...]

Ajutorul de deces în 2025. Sume și documente necesare

Contrar informațiilor vehiculate recent, ajutorul de deces nu a înregistrat o creștere semnificativă în acest an. Această afirmație este eronată, [...]