Israelul a început o „operațiune limitată” în Rafah, la granița Fâșiei Gaza cu Egiptul

De Jurnalul Național Actuale Externe Politică 160 citiri
3 min citire

Inrolare trafic.ro

A început ofensiva israeliană în Rafah, orașul despre care statul evreu spune că este ultimul bastion al grupării Hamas în Gaza.

La Rafah se află singurul punct de trecere între Gaza și Egipt iar armata israeliană a anunțat, marți, că a capturat partea palestiniană a punctului de trecere.

Acesta are o importanță crucială pentru aducerea de ajutor umanitar în enclava în care statul evreu desfășoară o amplă operațiune militară de eradicare a Hamas, în urma atacului terorist din 7 octombrie anul trecut, soldat cu aproximativ 1.200 de morți în Israel.

În afirmaţiile sale, „Avem controlul operațional al zonei și al punctului de trecere”, a declarat un oficial militar israelian, adăugând că operațiunile sunt în curs de desfășurare.

CNN notează că oficialul a refuzat să spună cât timp vor controla trupele israeliene punctul de trecere.

Steaguri israeliene la punctul de trecere de la Rafah

O înregistrare video distribuită de Forțele de Apărare Israeliene arată steaguri ale statului evreu ridicate pe partea palestiniană a punctului de trecere, notează CNN.

Anterior, un oficial palestinian a declarat pentru CNN că toate mișcările de la punctul de trecere s-au oprit după ce tancurile israeliene au capturat partea palestiniană a acestei facilități.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

În cursul nopții de luni spre marți, atacurile aeriene israeliene asupra Rafah au ucis 15 persoane, inclusiv un copil, potrivit unor oficiali ai spitalelor din Gaza.

Relatările oficialilor de la spitalele Abu Yousef Al Najjar și Al Kuwaiti vin după ce, anterior, Apărarea Civilă Palestiniană a declarat că echipele sale au recuperat cadavre din mai multe case lovite de avioanele israeliene în Rafah.

Israelul anunță că va continua să exercite „presiuni militare”asupra Hamas la Rafah

Israelul a promis că va „exercita presiuni militare asupra Hamas” în Rafah, oraș pe care îl consideră ultimul bastion al grupării militante palestiniene în Gaza.

În prealabil, gruparea palestiniană a anunțat că acceptă planul propus de Qatar și Egipt pentru o încetare a focului în Gaza.

Israelul a replicat la acest anunț că ceea ce spune Hamas că acceptă este departe de a satisface cererile statului evreu.

Sursă CNN: Operațiunea din Rafah este „foarte limitată”

Ce se întâmplă în prezent în Rafah este o „operațiune foarte limitată”, și nu incursiunea amplă pe care Israelul o transmite public de săptămâni întregi, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu planurile israeliene.

Operațiunea are rolul de a menține presiunea asupra Hamas pentru a accepta un acord care ar duce la eliberarea ostaticilor israelieni, a arătat sursa citată de CNN.

Aceasta spune că Israelul a informat SUA cu privire la planurile de a evacua zona din estul Rafah și de a desfășura operațiunea militară.

Avertismentul a fost făcut înainte de convorbirea telefonică de luni, dintre președintele Joe Biden și premierul Benjamin Netanyahu.

Sursa – www.antena3.ro

TAGGED: