Cu câteva luni înainte de alegeri, Allan Lichtman, istoricul supranumit și „Nostradamus” al alegerilor prezidențiale din SUA, a prezis că Kamala Harris va câștiga Casa Albă în scrutinul din noiembrie, notează The Guardian.
Astfel, după ce i-a avertizat anterior pe democrați cu privire la pericolele eliminării lui Joe Biden din listă, Lichtman a prognozat totuși că vicepreședintele, care a devenit candidatul partidului după retragerea președintelui în iulie, va fi ales într-un videoclip pentru New York Times.
Acesta a declarat că Harris este pe cale să îl învingă pe Donald Trump, chiar dacă democrații au renunțat efectiv la cheia valoroasă a mandatului prezidențial, una dintre cele 13 pe care le-a folosit pentru a determina rezultatul probabil.
În afirmaţiile sale, „Kamala Harris va fi următorul președinte al Statelor Unite – cel puțin aceasta este predicția mea cu privire la rezultatul acestei curse”, spune Lichtman, în vârstă de 77 de ani, la finalul videoclipului neobișnuit de șapte minute, care îl prezintă alergând în echipament de atlet, împotriva altor concurenți în vârstă, într-o cursă de calificare pentru Olimpiada națională a seniorilor din 2025.
„Dar rezultatul depinde de voi. Așa că ieșiți și votați”
Însă, predicțiile lui Lichtman se bazează pe un set de propoziții adevărat/fals și nu iau în considerare tendințele sondajelor.
Anterior, istoricul Allan Lichtman s-a opus cu vehemență înlocuirii lui Biden în funcția de candidat democrat, după prestația dezastruoasă a acestuia la dezbaterea din iunie împotriva fostului președinte, și a respins validitatea sondajelor de opinie care indicau că aceasta a afectat capacitatea lui Biden de a câștiga cursa.
Cu toate acestea, în contextul politic din ţară, el a constatat că opt dintre cele 13 chei au favorizat-o pe Harris – despre care a spus că a profitat de absența unui candidat puternic din partea unui al treilea partid în urma dispariției campaniei independente a lui Robert F Kennedy Jr, de indicatorii economici pozitivi pe termen scurt și lung, de realizările legislative majore adoptate de administrația Biden și de absența tulburărilor sociale sau a scandalurilor legate de Casa Albă. De asemenea, ea a fost favorizată de faptul că nu a trebuit să treacă printr-o luptă pentru nominalizarea partidului pentru a-i succeda lui Biden, deoarece alți candidați propuși s-au aliniat rapid pentru a o susține înainte de convenția națională democrată de luna trecută.
Din punct de vedere competitiv, în cadrul formulei, chiar dacă două întrebări rămase fără răspuns privind succesele sau eșecurile politicii externe ar fi în favoarea lui Trump, acestea nu ar fi suficiente pentru ca acesta să câștige alegerile.
Iniţial, Allan Lichtman a prognozat cu exactitate triumful nesperat al lui Trump în alegerile din 2016 asupra lui Hillary Clinton, într-un moment în care majoritatea sondajelor de opinie indicau un rezultat contrar. De asemenea, el a prevăzut corect că Trump va fi pus sub acuzare în timpul președinției sale – ceea ce s-a și întâmplat, de două ori.
În viziunea sa, acest profesor de istorie la American University, prognozează rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA , încă din anul 1984 și susține că le-a prezis cu exactitate pe toate, cu excepția uneia – triumful contestat al lui George W. Bush asupra lui Al Gore în anul 2000, care a fost decis după ce Curtea Supremă a SUA s-a pronunțat în favoarea lui Bush, după săptămâni de dispute juridice pe tema buletinelor de vot contestate.
Aşadar, Lichtman susține că nici măcar această pată nu este justificată, argumentând că mii de buletine de vot anulate au fost exprimate de alegători care au încercat cu bună credință să îl susțină pe Gore, pe atunci vicepreședinte și candidat democrat, dar care și-au stricat din greșeală buletinele de vot.
Sursa – www.antena3.ro