Jeff Bezos ignoră 3 scrisori de la angajații Washington Post care cer oprirea concedierilor
Trei scrisori în șapte zile. Atât au trimis jurnaliștii de la Washington Post către Jeff Bezos. Răspuns? Zero. Cel mai bogat om din planetă tace, iar redacția se pregătește pentru tăieri care ar putea răsturna tot ce știam despre publicație. Informațiile vin de la The Guardian.
La sediu, atmosfera e descrisă ca „funerară”. Nimeni nu știe concret ce vine. Toți se tem de ce e mai rău.
Apeluri disperate către miliardarul care a cumpărat ziarul
Pe 25 ianuarie a plecat prima scrisoare. Au semnat-o vreo 60 de angajați. Cereau protejarea operațiunilor de știri internaționale, exact acolo unde zvonurile plasează cele mai dure tăieri.
Două zile mai târziu, altă scrisoare. De data asta pentru secția locală. „Dacă veți permite conducerii Post să concedieze personalul local, care a fost redus la jumătate în ultimii cinci ani, efectul asupra acestei regiuni și a oamenilor din ea va fi incomensurabil”, au scris jurnaliștii. „Ne pasă profund de zona DC și știm că și dumneavoastră.” Reporterii de la Casa Albă au trimis și ei o scrisoare săptămâna trecută. Același rezultat. Tăcere.
Între proteste și videoclipuri pe rețelele sociale
Angajații filmează clipuri cu hashtag-ul #savethepost. Joi, protest în fața sediului. Sindicatul a atacat direct pe Twitter: „Dacă @JeffBezos își duce la îndeplinire planul de a decima redacția Post, va fi o mare acuzație la adresa presupusei sale abilități de afaceri. Cum altfel să explici eșecul său de a monetiza un jurnalism premiat și care dictează agenda publică?”
Un angajat care a semnat una dintre scrisori, dar care nu a fost autorizat să comenteze public, a rezumat situația așa: „Ca proprietar al Post, Bezos ia decizia finală asupra acestor tăieri. Are destui bani să facă ce vrea aici. Reporterii din toată redacția vor să fie siguri că înțelege magnitudinea tăierilor devastatoare pe care le așteptăm.”
Documentarul despre Melania și tăcerea după raida FBI
Criticile merg mai departe de concedieri. Amazon și Bezos au băgat aproximativ 75 de milioane de dolari într-un documentar despre Melania Trump. Detaliul ăsta a aprins spiritele. Mai ales că Bezos fusese deja acuzat că se apropie de Trump când a blocat editorialul în care Post urma să o susțină pe Kamala Harris la alegerile din toamnă.
Pe 14 ianuarie, casa unui reporter Post a fost perchiziționată. Bezos? Nimic. Cameron Barr, fost redactor-șef adjunct, l-a criticat pe LinkedIn: „Nu doar excesul agresiv al administrației Trump va zdrobi libertățile americane – ci și tăcerea celor care îl facilitează.”
De la entuziasm la dezamăgire
Glenn Kessler a stat 27 de ani la Post. A plecat anul trecut. Își amintește un prânz cu Bezos după victoria lui Trump în 2016. „Voia să audă povești din tranșee. Părea destul de implicat. Avea un râs grozav.” Acum? „Chiar și înainte de aceste tăieri, poți pune sub semnul întrebării calitatea administrării lui Bezos. Impresia mea e că nu mai e nici pe departe atât de implicat cu Post pe cât era. Dacă nu ești cu adevărat investit în ceea ce deții, cel mai ușor lucru e să reduci banii pe care îi pierzi.”
Chris Cillizza, jurnalist politic la Post între 2006 și 2017, confirmă schimbarea. „E greu să supraestimezi cât de entuziasmați erau jurnaliștii când Bezos a cumpărat compania în 2013. Cel mai bogat om din lume cumpără ziarul și spune toate lucrurile potrivite.” Dar ceva s-a stricat pe drum. Cillizza își amintește că a fost sceptic când Bezos a zis că vrea ca Post să fie profitabil. „M-am gândit chiar atunci: omule, asta o să fie greu.”
Luni, în timp ce redacția aștepta vești despre concedieri, Bezos era în Florida. L-a întâmpinat pe secretarul apărării Pete Hegseth la sediul Blue Origin. Același Hegseth care în noiembrie numea raportajele Post „știri false”. „Mă bucur să te văd”, i-a spus Bezos. „Bine ai venit – e o onoare să te avem.” Ironia asta n-a scăpat nimănui de la Washington Post.