Kate Middleton: „E rolul meu istoric!”

De Jurnalul Național Actuale Familie și relații 219 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Cu toate că, inițial, părea că se înțeleg de minune, realitatea din spatele ușilor închise de la Palatul Buckingham era cu totul diferită. După apariția pe care Familia Regală a considerat-o o trădare uriașă, soția lui William a luat măsuri. S-a aflat cum s-ar fi răzbunat Kate Middleton pe Meghan Markle.

Kate Middleton s-a răzbunat pe Meghan Markle

Interviul acordat de Prințul Harry și Meghan Markle jurnalistei Oprah Winfrey a marcat începutul războiului pe care Ducii de Sussex îl duc și acum împotriva Casei Regale a Marii Britanii.

S-au făcut acuzații foarte grave, de la rasism, lipsă de empatie până la refuzul de a o proteja pe Markle în fața presiunii ce se punea pe umerii săi, iar ținta a multe dintre reproșuri a fost Kate Middleton.

În ciuda faptului că niciun membru al Familiei Regale nu a făcut nicio declarație publică cu privire la afirmațiile scandaloase, în spatele ușilor închise de la Palatul Buckingham s-ar fi iscat o furtună.

Presa străină a dezvăluit recent cum s-a răzbunat Kate Middleton pe Meghan Markle și Prințul Harry după interviul cu Oprah. Potrivit unei surse apropiate monarhiei, soția lui William a insistat ca instituția să trimită un mesaj puternic ca răspuns la declarațiile Ducilor de Sussex.

Potrivit The Sun, în timp ce Familia Regală își redacta răspunsul, o sursă a susținut că Kate a fost cea care a orchestrat răzbunarea monarhiei, făcând presiuni asupra personalului pentru a include celebra expresie „amintirile pot varia”.

Declarația inițială scrisă de oficialii palatului ar fi fost „mult mai blândă”, concentrându-se asupra faptului că Harry și Meghan sunt „membri mult iubiți ai familiei”. Dar Kate a simțit că „istoria va judeca această declarație” și a dorit ca monarhia să adopte o poziție mai puternică.

Aceasta este viața mea și rolul meu istoric

O sursă a susținut că restul familiei regale „avea o atitudine mult mai moale. Dezbaterea a fost: te detașezi complet de intriga asta și oferi ramura de măslin celor doi „membri foarte iubiți ai familiei”? Sau există un punct în care trebuie să intervii și să oferi o altă perspectivă situației?”.

Potrivit sursei, Prințul William a vrut ca declarația să fie „întărită”, iar Kate i-a fost alături. Prințesa de Wales a susținut decizia soțului ei și a ajuns să adauge că „amintirile pot varia” în declarație.

Se știe că declarația a fost pregătită de Jean-Christophe Gray, secretar privat al Prinților de Wales, însă se zvonește că ar fi existat doi membri de rang înalt care nu au fost de acord cu răspunsul ostil față de ducii de Sussex, aceștia crezând că acest lucru nu va face decât să perpetueze rivalitatea dintre monarhie și cuplu.

Cu toate acestea, o a doua sursă a susținut că:

„Kate a fost cea care a declarat clar: „Istoria va judeca această declarație și, dacă nu este inclusă această propoziție sau o astfel de propoziție, tot ceea ce au spus ei va fi considerat adevărat”.

Informatorul anonim vorbește despre o față a lui Kate Middleton pe care publicul nu o cunosște, punctând că „este mai dură decât pare”, adăugând:

„Nu primește atât de mult credit pe cât ar trebui, pentru că este atât de subtilă în privința asta”. Ea joacă jocul lung. Întotdeauna s-a gândit că: „Aceasta este viața mea și rolul meu istoric și voi fi regină într-o zi”.

Sursa – playtech.ro