Keir Starmer a demisionat după 23 de luni la Downing Street. Pierderile istorice din alegeri au forțat decizia

Premierul britanic Keir Starmer a demisionat după 23 de luni de mandat, sub presiunea pierderilor istorice suferite de Partidul Laburist la alegerile locale și a solicitărilor venite din partea propriilor parlamentari. Plecarea sa deschide o competiție internă pentru șefia laburiștilor, într-un moment de instabilitate politică pentru guvernul de la Londra, cu efecte asupra agendei de apărare și a relației Marii Britanii cu partenerii europeni.

Demisia a venit după o serie de eșecuri electorale și politice dificil de gestionat pentru un partid care, în iulie 2024, câștigase 411 din cele 650 de locuri în alegerile generale. Acea majoritate masivă se baza însă pe doar 33,8% din votul național, cu o prezență la urne de 60%. Erodarea a fost rapidă: la alegerile locale, laburiștii au pierdut 1.496 de consilieri în Anglia, depășind recordul negativ stabilit de conservatori în 1981, și controlul a 38 de consilii. În același timp, Reform UK a câștigat 1.451 de mandate și 14 consilii.

Miza pentru politica britanică depășește simpla schimbare a unui premier. Este vorba despre modul în care partidul aflat la guvernare încearcă să oprească ascensiunea Reform UK și să-și refacă autoritatea internă, după o serie de schimbări de poziție pe teme sensibile: apărare, beneficii sociale, cheltuieli pentru pensionari și numiri controversate.

Semnalul că poziția lui Starmer devenise nesustenabilă a venit și din alegerile parțiale din Makerfield, unde Andy Burnham a câștigat cu 9.231 de voturi în fața lui Robert Kenyon, candidatul Reform UK. Victoria a fost interpretată în partid ca o dovadă că Burnham poate opri ofensiva Reform în teritoriu, acolo unde Starmer nu a mai convins.

Guvernul ales confortabil a pierdut teren în toate direcțiile

În Scoția, planul laburiștilor de a crește scorul electoral a eșuat. Anas Sarwar, liderul Partidului Laburist din Scoția, a atribuit reculul unei

„nemulțumiri naționale”

față de prim-ministru.

Și în Țara Galilor, reculul a fost sever. Laburiștii au pierdut controlul Senedd-ului pentru prima dată din 1999, iar cota lor de vot a scăzut cu peste jumătate, până pe locul al treilea. Pentru un partid care controla tradițional aceste bastioane, scăderea nu a fost o simplă corecție, ci o ruptură de bază electorală.

Potrivit Independent, sondajele YouGov arată acum că doar 18% dintre britanici ar vota pentru un guvern laburist. Față de 33,8% cât obținuse partidul la votul național din 2024, reculul este de aproape jumătate. Reform UK a depășit Laburiștii în sondaje în mai 2026, conform informațiilor publicate până acum.

Apărarea și politica socială au slăbit autoritatea premierului

Demisia lui Starmer nu provine doar din rezultatele electorale. Două plecări din guvern au avut o greutate specială: ministrul Apărării, John Healey, și ministrul Forțelor Armate, Al Carns, au demisionat după ce executivul a decis să aloce 10 miliarde de lire sterline pentru Planul de Investiții în Apărare, nu 23 de miliarde. Diferența este de 13 miliarde de lire, într-un moment în care NATO avertiza asupra posibilității unui război cu Rusia în cinci ani, iar Starmer promisese creșterea cheltuielilor de apărare la 3,5% din PIB.

Pentru aliații europeni și pentru flancul estic al NATO, aici se observă una dintre consecințele concrete ale crizei: o schimbare de lider la Londra poate întârzia sau redesena deciziile bugetare din apărare, exact într-o perioadă în care presiunea de reînarmare este în creștere.

Fisurile s-au văzut și pe frontul intern. În iulie 2025, guvernul a fost forțat să renunțe la reducerea beneficiilor pentru persoanele cu dizabilități (PIP), după o rebeliune a peste 100 de parlamentari laburiști. A urmat anunțul unei revizuiri complete a PIP. Anterior, executivul schimbase și politica privind plata ajutorului pentru combustibilul de iarnă, după ce eliminase acest sprijin pentru peste nouă milioane de pensionari în iarna 2024.

Plafonul beneficiilor pentru copii a devenit, de asemenea, un simbol al inconsecvenței. Rachel Reeves a anunțat, la bugetul de toamnă din 2025, eliminarea limitei de doi copii, după ce în iulie 2024 partidul suspendase șapte parlamentari care votaseră împotriva liniei oficiale tocmai pe această temă, iar alți 42 se abținuseră. Una dintre cele suspendate, Zarah Sultana, și-a anunțat apoi intenția de a înființa un nou partid împreună cu fostul lider laburist Jeremy Corbyn.

Scandalul Mandelson a rupt și cercul apropiat al lui Starmer

Presiunea a crescut și după numirea lui Peter Mandelson ca ambasador al SUA, în decembrie 2024. La sfârșitul lunii ianuarie 2025, publicarea dosarelor Epstein a readus în atenție legăturile lui Mandelson cu Jeffrey Epstein. Documentele aveau o dimensiune excepțională: peste 3 milioane de pagini, 180.000 de imagini și 2.000 de videoclipuri.

La 8 februarie, Morgan McSweeney, șeful de cabinet al lui Starmer, a demisionat și a legat direct plecarea de această decizie. În scrisoarea sa, McSweeney a scris:

„Decizia de a-l numi pe Peter Mandelson a fost greșită. A afectat partidul nostru, țara noastră și încrederea în politică însăși.”

Ulterior, s-a aflat că Mandelson picase verificarea amănunțită, dar Ministerul de Externe făcuse o excepție. Secretarul de externe Olly Robbins a fost demis, fiind acuzat că nu a ridicat problemele de securitate.

Ce se știe și ce nu se știe despre succesiune

Demisia declanșează alegeri interne pentru conducerea Partidului Laburist, iar mai mulți parlamentari din facțiuni diferite intenționează să candideze. Datele publicate până acum nu precizează calendarul exact al scrutinului intern și nici lista oficială a candidaților.

Există însă un nume care s-a impus politic în ultimele zile: Andy Burnham, după victoria din Makerfield și după conflictul mai vechi cu conducerea partidului. La sfârșitul lunii februarie, Partidul Verde câștigase și scrutinul parțial din Gorton și Denton, o circumscripție laburistă din 1974, după ce Comitetul Executiv Național al laburiștilor îi blocase candidatura lui Burnham. Episodul a alimentat acuzațiile de facționalism și a arătat cât de divizat devenise partidul.

În reacția sa la rezultatele locale, Starmer a formulat public asumarea politică a momentului:

„La fel cum îmi asum responsabilitatea pentru rezultate, îmi asum responsabilitatea și pentru a oferi schimbarea pe care am promis-o pentru o Britanie mai puternică și mai echitabilă pe care trebuie să o construim.”

Alegerile pentru noul lider laburist urmează să stabilească nu doar cine preia partidul, ci și dacă guvernul de la Londra continuă actuala linie pe apărare, beneficii sociale și raportarea la ascensiunea Reform UK. Până acum, calendarul exact al acestei competiții nu a fost anunțat.