luni, 25 mai 2026 ☁️Columbus23°CNoros

Caută în Jurnalul Național

Călătorii

Klaus Iohannis, întâlnire de gradul zero la Cotroceni!

Oana Ionescu · 08 martie 2022 · Actualizat: 20:23
Klaus Iohannis discurs la masa

Întâlnire de gradul zero în data de  11 martie 2022, la Palatul Cotroceni. Președintele ţări o va primi pe Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris. Despre ce vor discuta cei doi oficiali? Administrația Prezidențială a făcut anunțul.

Astfel, întâlnire de gradul zero în plin război,Administraţia Prezidenţială transmite că în cursul zilei de vineri, 11 martie, președintele României, Klaus Iohannis, o va primi la Palatul Cotroceni, pentru consultări politice pe Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, care se va afla în vizită oficială în România.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, vizita oficialului american confirmă solidaritatea NATO, având în vedere situația extrem de dificilă care are loc la numai câțiva kilometri de granițele țării.

Întâlnire de gradul zero între Donald Trump și Xi Jinping. Ce se întâmplă cu traficul de petrolRecomandariÎntâlnire de gradul zero între Donald Trump și Xi Jinping. Ce se întâmplă cu traficul de petrol

„Prezența Vicepreședintelui Kamala Harris în România reconfirmă soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral și angajamentul ferm al Statelor Unite de a susține securitatea României și a aliaților NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea Administrației americane pentru abordarea responsabilă și implicată a țării noastre în contextul amenințărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federației Ruse, precum și în gestionarea fluxurilor de refugiați de la granițe și acordarea de asistență umanitară”, spune Administrația Prezidențială.

În același timp, sursa citată mai precizează că întrevederea celor doi oficiali face parte din eforturile aliate și transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situației de securitate, în principal la Marea Neagră.

„Întrevederea Președintelui României cu Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii se înscrie în cadrul eforturilor aliate și transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situației de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securității euroatlantice, și vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliați (din 11, 18 și 28 februarie), la care a participat Președintele României și care au avut loc la inițiativa Președintelui Statelor Unite, Joseph R. Biden”, se mai precizează în informare.

RecomandariCe spune Donald Trump despre Klaus Iohannis în fața lui Mark Rutte?

Ce vor discuta cei doi oficiali

În ceea ce privește discuțiile care urmează să fie purtate, Administrația Prezidențială afirmă că pe ordinea zilei vor fi măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creșterii în continuare a prezenței militare americane și aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securității țării noastre și a întregii regiuni.

De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunității transatlantice cu privire la adoptarea de noi sancțiuni în ceea ce priveşte Rusia.

Administrația Prezidențială precizează faptul că vizita Vicepreședintelui Kamala Harris are loc și în situaţia împlinirii în acest an a douăzeci și cinci de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic bilateral, un moment aniversar relevant pentru a stimula aprofundarea în continuare a Parteneriatului Strategic, pe toate dimensiunile sale.

Hans Klein, fostul șeful FDGR Sibiu, spune despre Klaus Iohannis: „Sunt trist”, Nu aș fi crezut că va avea o astfel de plecareRecomandariHans Klein, fostul șeful FDGR Sibiu, spune despre Klaus Iohannis: „Sunt trist”, „Nu aș fi crezut că va avea o astfel de plecare”

Simultan, întrevederea dintre Președintele Klaus Iohannis  și Vicepreședintele Kamala Harris va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea atașamentului comun pentru consolidarea relației transatlantice și promovarea valorilor și rezilienței democratice.