Klaus Iohannis se laudă cu reușitele României în cadrul Adunării Generale a ONU

De Jurnalul Național Actuale Politică 230 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Preşedintele României, Klaus Iohannis a anunțat în cadrul Adunării Generale a ONU că țara noastră a făcut pași importanți către atingerea țintelor stabilite în cadrul Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă.

Astfel, România a atins un procent semnificativ al țintelor naționale prevăzute pentru 2030, conform Raportului Național Voluntar privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă din 2023.

Discurs amețitor al președintelui la New York

Din punct de vedere personal, deși pare că nimic nu merge așa cum trebuie în România, lucrurile se văd altfel la nivel înalt. Într-un discurs susținut la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, desfășurat în cadrul Adunării Generale a ONU, președintele Klaus Iohannis a anunțat cu mândrie că România a realizat deja progrese semnificative în direcția îndeplinirii țintelor naționale stabilite pentru Agenda 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă.

În opinia președintelui, țara noastră a atins impresionantul procent de 62% din aceste obiective în doar câțiva ani de la aderarea la acest plan global.

În lumina acestui eveniment internațional important, România a prezentat un raport național voluntar actualizat, care atestă progresele semnificative realizate în domeniul protecției mediului și limitării schimbărilor climatice.

Astfel, ”Summitul din acest an marchează jumătatea de parcurs al implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă. Mă bucur să subliniez că România și-a atins deja 62% din țintele naționale pentru 2030, conform Raportului Național Voluntar privind ODD-urile din 2023” și-a început Klaus Iohannis mesajul, menționând totodată ”progrese semnificative în ceea ce privește ODD-urile asociate protecției mediului și limitării schimbărilor climatice”.

România, angajată în poiecte ambițioase și importante pentru mediu

Practic, aceste realizări au fost posibile datorită parteneriatelor regionale solide și implicării active în instituțiile multilaterale. Mai mult decât atât, România s-a implicat în proiecte ambițioase, demonstrând un angajament puternic în fața provocărilor globale.

Concret, ”România a adoptat, de asemenea, strategii și angajamente ambițioase legate de atenuarea și adaptarea la schimbările climatice, economia circulară și educația pentru climă și mediu, pentru a numi doar câteva domenii naționale prioritare”, a declarat Iohannis la New York.

În plus, președintele țării a subliniat importanța unității și solidarității în eforturile globale pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030. Într-un apel ferm către colegi, el a subliniat faptul că timpul se scurge rapid, iar doar șapte ani mai rămân pentru a realiza aceste obiective ambițioase.

De altfel, apelul său a avut ca scop încurajarea statelor membre să-și consolideze angajamentele și eforturile în direcția unei lumi mai durabile, unde problemele precum schimbările climatice și protecția mediului sunt abordate în mod eficient.

Unitatea și solidaritatea, potrivit președintelui, reprezintă cheile pentru a depăși aceste provocări majore și a crea un viitor mai promițător pentru toți locuitorii planetei.

Aşadar, „Dragi colegi, au mai rămas doar șapte ani până în 2030! Mai avem puțin timp și trebuie să ne intensificăm cooperarea. Anii rămași trebuie folosiți pentru acțiuni generatoare de rezultate care nu sunt posibile fără unitate, solidaritate și implicare puternică în cadru multilateral,” a declarat Klaus Iohannis.

Sursa – playtech.ro