Macron a intrerupt o conferinta in Kenya. A certat public participantii zgomotosi

Președintele francez Emmanuel Macron a întrerupt o conferință în Kenya. Vizibil iritat de rumoarea din sală, a urcat pe scenă și a certat public participanții care vorbeau în timpul discursurilor, acuzând o „lipsă totală de respect”.
Liniște, vă rog!
Macron a cerut liniște pe un ton ridicat. Le-a transmis celor prezenți că, dacă vor să poarte „întrevederi bilaterale”, ar trebui să iasă din sală. Momentul neașteptat a stârnit aplauze.
Președintele francez a întrerupt brusc o intervenție, într-o conferință dedicată culturii. Evenimentul a avut loc în cadrul Summit-ului Africa Forward, de la Universitatea din Nairobi.
Intervenția neașteptată a președintelui
Vizibil deranjat de zgomotul permanent din sală, Emmanuel Macron s-a ridicat rapid de pe scaunul său. A intervenit pe scenă, luându-i prin surprindere pe participanți.
„Deja? Nu vă aşteptaţi rândul?”, și-a exprimat mirarea moderatoarea discuției, atunci când președintele francez a venit să-i ceară microfonul. „Voi face ordine”, i-a răspuns el.
„Scuzaţi-mă, toată lumea… Hei, hei!”, s-a adresat el publicului pe un ton ridicat. „Îmi pare rău, însă este imposibil să se vorbească despre cultură, să ai asemenea oameni foarte inspiraţi care vin aici şi ţin un discurs într-un astfel de vacarm. Este o lipsă totală de respect”, a tunat președintele francez.
Reguli clare pentru participanți
„Vă sugerez, dacă vreţi să aveţi întrevederi bilaterale sau să vorbiţi despre altceva, să folosiţi sălile de reuniune sau să ieşiţi. Dacă vreţi să rămâneţi aici, ascultăm oameni şi jucăm acelaşi joc. De acord? Mulţumesc”, a mai adăugat Macron. Spotmedia a relatat că intervenția sa a fost primită cu aplauze de public.
Un semn, nu-i așa, că rumoarea îi deranja și pe mulți dintre cei din sală, fără ca cineva să îndrăznească să intervină. Președintele francez a făcut-o în stilul său. Frontal, direct, fără ocolișuri.
Tăcerea face zgomotul să tacă
Mai târziu, în cadrul conferinței, Emmanuel Macron a refuzat să ia cuvântul atât timp cât nu se face liniște. „Tăcerea face în general să tacă zgomotul”, a spus el mai întâi zâmbind. Dar apoi și-a înăsprit tonul.
„Însă, în realitate, dacă sunt atâţia oameni care au de discutat, lucru pe care-l respect profund, nu văd de ce vin să discute în mijlocul reuniunii noastre”, a concluzionat Macron. Președintele francez face o vizită de trei zile în țara africană.













