MedLife a înregistrat o cifră de afaceri în creştere cu 25% în anul 2020

0 90

Anul trecut, sistemul Medical MedLife a încheiat cu o cifră de afaceri pro-forma, consolidată la nivel de grup, în valoare de 1,214 milioane de lei (251 milioane de euro), înregistrând o creştere de 25,5% faţă de 2019, potrivit rezultatelor financiare preliminare transmise vineri Bursei de la Bucureşti.

Astfel că profitul net al grupului a urcat cu 245%, la 62,183 milioane de lei, iar creşterea reprezintă translatarea creşterii profitului operaţional în rezultatul net, precizează sursa citată.

În contextul financiar al grupului, veniturile operaţionale pentru perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2020 au însumat 1,182 miliarde de lei, iar cheltuielile operaţionale, care includ cheltuieli fixe şi variabile, precum şi cheltuieli cu bunuri şi materiale utilizate de acesta pentru prestarea serviciilor, s-au cifrat la 978 milioane de lei, reprezentând o creştere de 6,5% comparativ cu perioada corespunzătoare a lui 2019.

De altfel, şi profitul operaţional a înregistrat o creştere de 92,4% în perioada de 12 luni încheiată la 31 decembrie 2020 şi a ajuns la 109,513 milioane de lei.

„Dezvoltarea reţelei de laboratoare COVID-19, într-un timp record, a reprezentat una dintre realizările importante ale grupului la nivelul anului trecut. Prin prisma acestora, MedLife a putut să testeze periodic personalul medical şi de suport, să ţină în siguranţă angajaţii şi, implicit, pacienţii şi să păstreze funcţionale reţeaua de clinici şi spitale”, se precizează în documentul citat.

Din punct de vedere medical, un segment foarte important de investiţie şi dezvoltare la nivelul anului 2020 l-a reprezentat divizia de cercetare a grupului. Compania a realizat numeroase studii de cercetare privind evoluţia noului virus pe teritoriul României, iar pentru anul acesta, reprezentanţii MedLife doresc să intensifice activitatea diviziei de cercetare a grupului şi, în acest sens, şi-au exprimat intenţia de a extinde programul de secvenţiere a virusului SARS CoV 2, dar şi de a lansa noi studii pentru a sprijini în continuare autorităţile în combaterea pandemiei.

„A fost un an greu, plin de încercări şi tensionat deopotrivă pentru cei mai mulţi dintre noi. De la primele semnale la nivel local, ne-am dat seama că nu va fi ceva trecător, aşa că ne-am mobilizat, am lucrat la mai multe scenarii şi ne-am adaptat noilor condiţii. Am lansat programe noi de screening pentru pacienţi cu patologii cronice, dar şi pentru cei care au trecut prin infecţia cu SARS CoV2, am investit în cercetare derulând studii în premieră naţională cu privire la imunizarea naturală pentru COVID 19, secveţierea virusului sau dinamica anticorpilor post infecţie şi post vaccin şi, nu în ultimul rând, am derulat constant programe de testare pentru a ţine în siguranţă colegii, medicii şi asistenţii din toate unităţile noastre”, a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife Group.

La capitolul pentru sigutanţa medicală, pentru zona clienţilor corporate, compania a dezvoltat produse noi pentru a răspunde nevoilor apărute în acest context epidemiologic: de la consultaţii online şi digitalizarea serviciilor de medicina muncii, la programe de informare privind repornirea în siguranţă a business-urilor, consultanţa în ceea ce priveşte triajul epidemiologic sau campanii de testare COVID la sediul companiei. Totodată, MedLife a lansat un nou program cu focus pe anticiparea anumitor trenduri în ceea ce priveşte starea de sănătate într-o industrie /respectiv companie şi personalizarea serviciilor medicale astfel incât să se poată diminua riscurile la diferite patologii în rândul angajaţilor.

Aşadar, MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una dintre marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, una dintre marile companii private de sănătate din Europa Centrală şi de Est.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata