vineri, 17 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Actuale

Ministerul Agriculturii a cerut Comisiei Europene decontarea a peste 253 de milioane de euro

Lucian Cojocaru · 17 noiembrie 2022 · Actualizat: 20:16
Grau recolta

Ministerul Agriculturii a cerut Comisiei Europene decontarea a 253,25 de milioane de euro, fonduri plătite deja către fermierii români prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), în perioada 1 iulie – 15 octombrie 2022.

”Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a transmis Comisiei Europene solicitarea de decontare a peste 253 de milioane de euro (253.252.747 de euro), valoare ce reprezintă echivalentul plăţilor realizate din bugetul naţional către fermieri în perioada 1 iulie – 15 octombrie 2022”, informează AFIR.

Astfel că, declaraţia de cheltuieli transmisă prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale reprezintă totalul plăţilor efectuate de AFIR în perioada de referinţă (01.07 – 15.10.2022) către beneficiarii proiectelor de investiţii finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI), respectiv suma de 244 de milioane de euro.

Rafila a spus că România a cerut Comisiei Europene reducerea livrările de vaccin împotriva COVID
RecomandariRafila a spus că România a cerut Comisiei Europene reducerea livrările de vaccin împotriva COVID

În plus, declaraţia de cheltuieli trimestrială cuprinde şi plăţile directe şi compensatorii aferente măsurilor de mediu şi climă delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA) în valoare de 9,2 milioane de euro.

„În conformitate cu procedurile de lucru stabilitate la nivelul Comisiei Europene, AFIR a încărcat declaraţia de cheltuieli direct în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre şi Comisia Europeană, urmând ca, după verificarea sumelor cuprinse în declaraţia de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură şi dezvoltare rurală”, a declarat George Chiriţă, directorul general al AFIR.

 

Ministerul Economiei așteaptă răspunsul Comisiei Europene pentru abrogare OUG 114/2018
RecomandariMinisterul Economiei așteaptă răspunsul Comisiei Europene pentru abrogare OUG 114/2018

Până în acest moment, Comisia Europeană a rambursat României peste 7,35 de miliarde de euro pentru decontarea investiţiilor realizate în agricultură, pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural şi pentru plăţi directe şi compensatorii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, inclusiv Tranziţia 2021 – 2022.