Ministerul de Interne a suplimentat efectivele și programul de lucru la pașapoarte

Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, și vine din cauza creșterii numărului de cereri cu privire la eliberarea de noi documente de călătorie. Social-democrații făcuseră deja de ceva timp apel la măsuri din partea ministrului Lucian Bode pentru rezolvarea situației.

Astfel că, Ministerul de Interne și-a suplimentat efectivele și programul de lucru la centrele de emitere a pașapoartelor, aşa încât să evite pe cât posibil aglomerațiile, a transmis, miercuri, după ședința de guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Cunosc interesul presei față de capacitatea Ministerului Afacerilor Interne de a gestiona creșterea din ultimele zile pentru emiterea de noi documente de călătorie. Sigur, este un drept legal al oricărui cetățean român și pentru a veni în întâmpinarea acestui interes de a obține paşapoarte de călătorie, Ministerul de Interne și-a suplimentat efectivele și programul de lucru, astfel încât să evite pe cât posibil aglomerațiile și să poată emite, într-un ritm cât mai aproape de necesitate, documentele de călătorie. Evident, este o datorie a instituțiilor statului de a gestiona cu responsabilitate și astfel de momente”, susţine purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, conform Mediafax.

Social-democrații au solicitat măsuri urgente din partea ministrului de Interne

Menţionăm că, PSD i-a cerut, miercuri, ministrului de Interne, Lucian Bode, să suplimenteze resursele și să înființeze mai multe centre pentru preluarea cererilor de eliberare de pașapoarte.

„PSD urmăreşte cu îngrijorare creşterea semnificativă a solicitărilor cetăţenilor români pentru eliberarea paşapoartelor şi consideră că cea mai eficientă cale pentru calmarea acestei situaţii este ca autorităţile statului să suplimenteze resursele umane şi logistice pentru a răspunde adecvat acestei cereri. Prin urmare, PSD îi solicită ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, să ia urgent măsuri pentru rezolvarea acestei situaţii, cum ar fi înfiinţarea mai multor centre pentru preluarea cererilor şi optimizarea condiţiilor tehnice privind înregistrarea programărilor online pe site-ul Direcţiei Generale de Paşapoarte”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de PSD.

Social-democraţii precizează că înţeleg „preocuparea cetăţenilor de a-şi lua toate măsurile de precauţie în actualul context” şi de aceea crede că este important ca reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne să comunice activ în această perioadă, pentru a asigura populaţia că nu există nicio intenţie de restricţionare a eliberării paşapoartelor şi că toate cererile vor fi onorate.

Sursa: capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata