Expertii dezvaluie locurile de cosmar din avion 11A si 30F pe lista neagra

Alegerea locului din avion poate părea un detaliu minor atunci când planifici o călătorie. Numai ca, pentru cei care zboară pe distanțe lungi, nepăsarea inițială se poate transforma într-un regret amar, avertizează specialiștii. Problemele variază de la servirea mesei și aglomerație până la confortul scaunului.
Capcana locurilor din mijloc
La prima vedere, un loc la geam în zona de mijloc a aeronavei nu sună rău. Lucrurile stau însă puțin diferit. Andrea Platania, un expert în călătorii la platforma Transfeero, a dezvăluit că există câteva locuri pe care pasagerii ar trebui să le evite, iar primele pe listă sunt 11A și 11F.
„Locurile precum 11A și 11F sunt adesea trecute cu vederea atunci când oamenii fac rezervări, dar sunt chiar în acea secțiune din mijloc a aeronavei, unde se pierd multe dintre micile facilități. Nu par rele pe hârtie, dar în practică, sunt unele dintre cele mai puțin satisfăcătoare locuri”, a explicat Platania.
RecomandăriCe spun experţii despre prăbușirea avionului din Coreea de Sud?Cum vine asta? E simplu. Echipajul de cabină începe, de regulă, servirea mesei de la capetele avionului. Până ajung la mijloc, nu de puține ori se întâmplă ca anumite produse să se fi terminat deja. Pe lângă asta, toaleta este departe, iar deplasarea devine incomodă.
Aglomerație și disconfort lângă toalete
Iar lista neagră continuă cu locurile 30E și 30F. Aici problema nu este meniul, ci proximitatea față de toalete, care aduce cu sine un flux constant de oameni și multă agitație.
„Locurile precum 30E și 30F sunt de obicei situate foarte aproape de toalete, iar asta aduce multe perturbări. Nu este vorba doar de proximitate, ci de mișcarea constantă din jurul tău. Vei avea adesea pasageri care stau la coadă pe culoar, stând lângă locul tău și mișcându-se înainte și înapoi. Poți avea senzația că stai pe un coridor, nu în propriul tău spațiu”, a mai spus Platania.
RecomandăriCompania aeriană sud-coreeană interzice locurile de urgență după deschiderea ușii avionului | Știri din aviațiePe bune, v-ați gândit vreodată cum e să stai ore în șir cu o coadă de oameni foindu-se lângă tine?
Scaunele care refuză să se încline
Dar problemele nu se opresc aici. Alte locuri cu mari bătăi de cap sunt cele din ultimul rând, precum 30A și 30F. Acestea vin cu o problemă majoră legată de confort, mai exact de lipsa lui.
Scaunele respective (o surpriză extrem de neplăcută pentru un zbor de noapte) pur și simplu nu se înclină la fel de mult ca celelalte, dacă se înclină vreodată.
RecomandăriCe ai voie să iei în bagajul de mână în avion WizzAir în 2026„În multe aeronave, scaunele din spate, cum ar fi 30A și 30F, pot avea o înclinare limitată sau deloc. Acest lucru este ceva ce oamenii își dau seama adesea doar după ce încearcă să se lase pe spate și scaunul nu se mișcă. Dacă ești într-un zbor în care speri să te odihnești sau chiar să stai confortabil, faptul că nu te poți înclina face o mare diferență. Ajungi să te simți mult mai obosit până când aterizezi”, a precizat expertul.
Și, ca bonus, pasagerii de pe aceste scaune sunt printre ultimii care reușesc să iasă din aeronavă după aterizare.






