Ministrul Mediului a declarat că prima de pensionare de 100.000 de euro primită de un director din Romsilva este „nerușinată”, dar nu este un caz unic. Sute de directori din cadru Regiei Naționale a Pădurilor au primit astfel de bonificații, care au fost negociate de sindicat direct cu conducerea executivă a Romsilva, a mai spus Mircea Fechet.
Ministrul Mediului a anunțat la Antena 3 CNN că săptămâna viitoare va chema la discuții atât reprezentanții sindicatului, cât și conducerea Romsilva pentru a le transmite că Regia va fi reorganizată, începând cu directorii.
Bonusurile și primele, au un capitol dedicat în contractul colectiv de muncă
Ministrul a explicat că bonusurile și primele au un capitol dedicat în contractul colectiv de muncă semnat de angajații Romsilva.
Sindicatul Regiei Naționale a Romsilva le-a negociat cu conducerea executivă a companiei
În afirmaţiile sale, „Pentru astfel de situații cum ar fi aceste prime nerușinate, le putem numi, cei de la Romsilva au prezentat anumite explicații, însă cred că românilor, oameni care nu trec printr-o situație ușoară acum, că un angajat, la pensionare ar putea primi 500.000 de lei, adică 100.000 de euro, e ceva de neexplicat. Această anomalie se datorează unor prevederi pe care sindicatul Regiei Naționale a Romsilva le-a negociat cu conducerea executivă a companiei”, a spus Mircea Fechet.
Bonsurile, negociate de sindicat direct cu șefia Romsilva
Mai mult, spune ministrul, au fost sute de directori care au primit bonusuri uriașe din diverse motive.
Concret, „Dar înainte de toate trebuie să corectăm aceste anomalii, pentru că 100.000 de euro sau 50.000 de euro…sunt sume pe care nici nu ni le putem imagina. Astfel de situații se întâmplă de mai mult timp în Romsilva și trebuie oprite sunt sute de persoane care au beneficiat de astfel de prime, în unele situații se aproapie de 100.000 de euro, în alte situații mult mai mică.
Nu mă refer la acei pădurari uitați printr-un canton silvic care n-o duc foarte bine, nu se îmbogățește nimeni acolo. Avem aproape 100 de directori doar în direcțiile silvice județene și de acolo trebuie să începem reorganizarea Regiei. (…) Voi chema la minister ambele părți semnatare ale contractului colectiv de muncă și le voi spune că așa nu se mai poate”, a spus Mircea Fechet.
Chiar dacă sunt direcții silvice care nu doar că nu au avut profit în ultimii ani, ci chiar au ieșit pe minus
Ministrul Mediului a explicat că sunt direcții silvice care nu doar că nu au avut profit în ultimii ani, ci chiar au ieșit pe minus.
În precizările sale, „Săptămâna viitoare îmi propun să îi convoc la minister. Va trebuie să discutăm de aceste bonusuri nerușinate , dar și despre reorganizarea Romsilva. Pentru că dincolo de aceste bonificații, prime, premii, cum vreți, trebuie să vă spun că în Regia Națională a Pădurilor Romsilva peste jumătate din direcțile silvice produc pierderi anual. Deși statul român le-a pus la dispoziție o bogăție veritabilă, unii nu reușesc nici măcar să iasă pe zero”, a spus ministrul
Mircea Fechet promite reorganizarea Romsilva
Astfel, Mircea Fechet vrea să desființeze structurile care nu generează profit, dar și pe cele care nu au suficientă suprafață de pădure.
Aşadar, „Mă aștept la o rezistență foarte mare, am mai încercat în trecut, dar nu am ajuns prea departe pentru că opoziția sindicatelor, a directorilor, a altor persoane cu funcție de decizie a temporizat acest proces. Însă azi în al 12-lea ceas pentru binele pădurii și binele Regiei, mă gândesc la cei 13 mii de angajați care trebuie să pună o pâine pe masă, trebuie să luăm măsuri dureroase pentru unii directori, dar corecte, care să eficientizeze activitatea Romsilva”, a adăugat ministrul.
Un fost director de la Romsilva a încasat o primă de 100.000 de euro în momentul în care s-a pensionat, a anunțat ministrul Mediului, miercuri seara. Contactată de Antena 3 CNN, Regia Națională a Pădurilor a confirmat că angajații primeau până acum un bonus „între 2 și 10 salarii brute” în momentul pensionării.
Sursa – www.antena3.ro