Mircea Geoană: „Suntem gata cu lecțiile. Am negociat totul”

De Jurnalul Național 220 citiri
11 min citire

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, aflat la Washington pentru Summitul Alianței Nord-Atlantice, a făcut anunțuri de ultimă oră, luni seara, la Antena 3 CNN, despre cele mai importante subiecte care vor fi abordate în cadrul evenimentului ce reunește lideri de rang înalt din întreaga lume.

În afirmaţiile sale, „Este un summit istoric în dublu sens al termenului „istoric”, pentru că sărbătorim 75 de ani de la înființarea Alianței noastre. O alianță care a asigurat țărilor membre, în trecut, în prezent și în viitor, pace, stabilitate, securitate. Este considerată, pe bună dreptate, cea mai importantă și de succes alianță din istoria umanității, deci o aniversare istorică.

Dar și un moment istoric de o complexitate fără precedent. Într-adevăr, securitatea Europei este zdruncinată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, în Orientul Mijlociu. Situația rămâne foarte complicată în zona Asia-Pacific. Lucrurile nu sunt nici acolo atât de liniștite pe cât ne-am dori.”, a precizat Mircea Geoană, la Antena 3 CNN.

În opinia sa, ”E un moment de mare de transformare și, acest summit de la Washington, unde liderii noștri se vor întâlni pentru a lua decizii cu adevărat istorice, încearcă să răspundă provocărilor, așa cum am făcut-o de-a lungul istoriei.

Unu: apărare și descurajare pe fiecare centimetru pătrat din teritoriul aliat, inclusiv flancul estic, inclusiv la noi, în România. Va fi un accent deosebit pentru Marea Neagră, pentru zona Balcanilor de Vest, în general, pe ceea ce înseamnă provocările pe care agresivitatea Federației Ruse ni le aduce și ni le aduce.

În continuare vom discuta, de asemenea, despre ceea ce înseamnă să creștem producția de apărare și să folosim cu cap banii pe care contribuabilii noștri îi vor investi mai mult în apărare. Vremurile sunt complicate, avem nevoie de o armată puternică, avem nevoie de securitate națională și colectivă, de primă calitate.

Vom discuta și despre ceea ce înseamnă asta pentru renașterea industriei de apărare în Europa și, sper eu, și în țara noastră, în România, pentru că avem potențial ingineresc, potențial de locuri de muncă bine plătite și e bine să fim pregătiți și pentru a profita de acest moment de inflexiune.

Vom discuta și despre, evident, continuarea spijinului pentru Ucraina, susținerea Republicii Moldova, care este sub un asalt extrem de vicios de natură hibridă din partea Federației Ruse.

Ne vom concentra deciziile și asupra modului în care noi, cei din țările NATO, va trebui să contracarăm agresivitatea Federației Ruse la adresa țărilor noastre. Rusia nu are potențialul și nici intenția de a ne ataca militar, dar va folosi orice fel de instrument, de la atacuri cibernetice, dezinformare, folosirea și interferarea în alegerile noastre, atacuri împotriva infrastructurilor critice ale alianței noastre, deci o zonă de maximă atenție la adresa agresivității crescânde a Federației Rusă.

Ne voi întâlni și voi fi împreună și cu liderii NATO și cu secretarul de stat Blinken, la o întâlnire cu partenerii noștri. Mă bucur să revedem partenerii noștri din Republica Moldova, din Indopacific, din Columbia, din Orientul Mijlociu, din Israel și cred că este un moment foarte important ca NATO să proiecteze stabilitate și securitate dincolo de granițele noastre.

Un summit istoric, aniversar, fără îndoială, dar și transformator. Sunt extrem de mândru că, după 5 ani de serviciu la vârful NATO, alături de secretarul general Stoltenberg, după 10 ani, vom putea să ducem la bun sfârșit un summit de mare succes.

Suntem gata cu lecțiile, am negociat totul. Am venit dimineață cu avionul de la Bruxelles, unde am condus întreg Consiliul Nord-Atlantic, către capitala americană, care este toridă, umedă, dar pregătită să găzduiască liderii lumii libere pentru un summit istoric.”, a mai spus Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Delegaţia română a plecat la Summitul NATO cu un avion militar, după ce TAROM a anulat cursa de luni dimineaţă

Zborul delegației române de la București spre Paris a fost amânat de TAROM în această dimineață, după protestul spontan al angajaţilor companiei, iar miniştrii au plecat spre summitul NATO cu un avion militar, a spus analistul militar Radu Tudor, la Antena 3 CNN.

Este vorba despre cursa TAROM care trebuia să decoleze din Bucureşti luni dimineaţă, la 8:40.

Este haos la aeroportul Otopeni, luni dimineaţă, după ce mai multe curse ale companiei Tarom au fost anulate. Sute de oameni și-au petrecut noaptea pe unde au apucat, în aeroport, după ce li s-a spus că avioanele lor nu mai decolează. Aceștia așteaptă acum soluții de la operatorul de zbor pentru a-și putea continua călătoria

„Delegația guvernamentală, componenta de miniștrii care trebuia să ajungă la summitul NATO de la Washington, a avut o întârziere în această dimineață.

 

haos la aeroportul otopeni dupa ce mai multe curse tarom au fost anulate in miez de noapte

Greva spontană a piloților TAROM a generat această problemă. Ei erau toți programați pentru cursa București-Paris cu TAROM și mai departe, de la Paris către Washington.

În momentul în care au constatat aceste mesaje de grevă spontană, au trebuit să se reorganizeze și vestea de ultimă oră este că delegația guvernamentală română a plecat către Paris și mai departe către Washington cu un avion militar.

Având în vedere că din această delegație face parte și șeful Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, în momentul în care a văzut că lucrurile tărăgănează, că nu se știe exact care este situația cursei TAROM pentru Paris, generalul Vlad a luat o decizie rapidă și fermă.

El a cerut Forțelor Aeriene Române să pună la dispoziție un avion C27J spartan, configurat pentru transportul de persoane.

Acesta nu este un avion foarte confortabil, nu este un avion destinat transporturilor pentru demnitari, dar s-au adaptat, au plecat deja, au decolat către Paris, ca să poată prinde legătura transatlantică.

Bine că avem o flotă militară de transport care poate compensa în astfel de situații de criză lipsa avioanelor TAROM pentru momentele de acest gen”, a spus Radu Tudor, realizator Antena 3 CNN.

Întrebat dacă crede că a existat un dialog între delegația românească și conducerea TAROM, analistul militar Radu Tudor nu a negat această ipoteză.

„Sunt convins că a existat un dialog intensificat în această dimineață cu Ministerul Transporturilor, cu conducerea companiei TAROM.

Dar câtă vreme piloții sunt cei care au generat această situație și ei reclamă o problemă extrem de gravă care de foarte mulți ani este tărăgănată la TAROM, evident, decizia a fost strict de partea lor.

Compania TAROM nu a avut la dispoziție alți piloți care să piloteze un alt avion care să ducă delegația românească pentru summit-ul NATO de la Washington.

Ceea ce vedem acum este o situație de criză generată de incompetența managerială a conducerii TAROM, pentru că se știa de foarte mult timp, de aproape trei ani de zile, că se încalcă sistematic și foarte grav codul muncii pentru piloți, pentru copiloți și pentru personalul de cabină”, a continuat Radu Tudor.

Protest spontan la TAROM, luni dimineaţă

Compania Tarom a anunțat anularea zborurilor, luni dimineaţă, către și dinspre Cairo, Amman și Beirut din data de 8 iulie 2024, din cauza indisponibilității temporare a membrilor echipajului de zbor.

Din primele informații, se pare că ar fi un protest spontan al piloților, care anunță, rând pe rând, că nu pot ajunge la muncă din cauza unor probleme de sănătate.

Potrivit unor surse Antena 3 CNN, în anul 2020, compania Tarom avea 1800 de salariați. Acum, numărul acestora a scăzut la 1100.

Piloții cer majorarea bugetului de salariului cu 30% și renegocierea contractului colectiv, de la 1 august, contract care urmează să expire în luna octombrie.

„Compania TAROM anunță anularea zborurilor către și dinspre Cairo, Amman și Beirut din data de 8 iulie 2024, din cauza indisponibilității temporare a membrilor echipajului de zbor.

În conformitate cu reglementările internaționale de aviație și politicile interne stricte privind siguranța zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat „inapt de zbor”, fiind în imposibilitatea restabilirii planului de zbor într-un timp atât de scurt.

Deciziile individuale ale piloților au fost luate în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru a asigura securitatea și confortul pasagerilor și a echipajului.

Cursele anulate sunt:

– ROT101/2 OTOPENI -CAIRO- OTOPENI,

– ROT167/8 OTOPENI -BEYRUT- OTOPENI,

– ROT187/8 OTOPENI -AMMAN-OTOPENI.

TAROM regretă disconfortul creat și asigură pasagerii că siguranța acestora este prioritatea noastră absolută. Ne angajăm să oferim alternative convenabile pentru pasagerii afectați de aceste anulări. Echipa noastră de asistență va contacta direct pasagerii pentru a oferi informații detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opțiuni disponibile.

Compania TAROM depune toate eforturile și ia măsurile necesare pentru a reduce impactul pe care această situație l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor afectați, iar aceștia vor fi informați despre noile aranjamente de zbor”, se arată în comunicatul companiei.

Sursa – www.antena3.ro




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]