Misterul mumiilor egiptene cu urme de cocaină și nicotină descoperite în 1992

O descoperire din 1992 a aruncat în aer lumea arheologiei. O echipă de cercetători germani a anunțat că a găsit urme de cocaină, nicotină și THC în țesuturile unor mumii egiptene vechi de mii de ani. Cum vine asta, când plantele respective provin din America de Sud, un continent teoretic necunoscut egiptenilor?
Studiul controversat
Totul a pornit de la un studiu publicat în 1992 de toxicologul german Svetlana Balabanova și colegii săi. Aceștia au testat material provenit de la o mumie completă, șapte capete mumificate și o mumie adultă incompletă, toate datând din perioada 1070 î.e.n. – 395 e.n. Rezultatele au fost de-a dreptul șocante. Potrivit echipei, au găsit canabis și THC în toate cele nouă cadavre, iar nicotină în opt dintre ele.
Descoperirea cocainei a fost cea mai bizară. Aceasta se obține din frunzele de coca, originare din America de Sud. Despre incași se știe că o foloseau intens. „Populația incașă o considera o plantă miraculoasă și magică, care avea puterea de a alunga foamea și setea, producea efecte euforizante, putea fi folosită ca medicament (ca antiseptic și analgezic, pentru a ajuta la digestie, pentru a vindeca astmul, durerile de stomac, durerile toracice și rănile, pentru a reduce sângerările nazale și vărsăturile) și inducea o stare de bine”, explică un articol pe această temă.
Droguri peste tot
Balabanova nu s-a oprit aici, continuând să găsească substanțe „imposibile” în rămășițe antice, în ciuda criticilor vehemente din partea arheologilor. Etnobotanistul Giorgio Samorini a analizat fenomenul. „Echipa lui Balabanova a găsit droguri peste tot, în morminte antice de pe patru continente, în aproximativ jumătate din cele aproape o mie de mumii și schelete analizate, iar mai multe rezultate se încadrează în categoria descoperirilor «imposibile» din punct de vedere etnobotanic”, a explicat Samorini.
Iar pentru a explica aceste anomalii, Balabanova a venit cu o teorie îndrăzneață. Ea a sugerat că vechii egipteni efectuau călătorii transatlantice și făceau comerț cu locuitorii din Peru antic. Pe bune acum, chiar așa să fi stat lucrurile?
„Pentru a justifica descoperirile «imposibile», Balabanova a propus soluții din ce în ce mai îndrăznețe, într-o manieră din ce în ce mai sigură și mai încăpățânată, în paralel cu volumul crescând de critici ridicate de alți cercetători”, a adăugat Samorini.
Ipoteza contaminării moderne
O primă ipoteză a fost că mumiile analizate ar fi fost, de fapt, falsuri moderne, realizate din consumatori de droguri. Ideea a fost însă rapid demontată de alți arheologi, inclusiv de Curatorul de Egiptologie de la Muzeul Manchester, care a examinat aceleași mumii și a confirmat autenticitatea lor.
O explicație mult mai plauzibilă.
Dar cea mai probabilă variantă pentru urmele de cocaină este contaminarea ulterioară. Se știe că probele de păr de la persoane care nu consumă droguri pot fi contaminate cu cocaină, iar substanța rămâne detectabilă. Având în vedere că depozitarea corectă a artefactelor arheologice nu a fost mereu o prioritate, este foarte posibil ca echipa să fi găsit, de fapt, cocaină modernă pe cadavrele antice.
Nicotina și tutunul ca insecticid
În cazul nicotinei, lucrurile stau puțin diferit. Deși există plante europene care conțin nicotină, o altă explicație pare mult mai solidă și este legată de practicile de conservare din secolul al XIX-lea. „Cercetătorii englezi au observat, si, că în secolul al XIX-lea, printre practicile de conservare a mumiilor, era obișnuit să se presare asupra acestora praf de tutun, precum și piretrum, acesta din urmă fiind un compus obținut din specii de Tanacetum și identificat, si, în mumia lui Ramses al II-lea. Ambele substanțe acționau ca insecticide”, adaugă Samorini.
Această metodă nu era unică pentru Egipt. „Această practică nu s-a limitat la mumiile egiptene, ci s-a extins și la numeroase alte mumii europene și asiatice, și este plauzibil ca această tehnică de conservare să fi dus la descoperirea fragmentelor de tutun și nicotină în mumia lui Ramses al II-lea și a nicotinei în «mumiile drogate» ale echipei Balabanova”.
Misterul THC-ului rămâne
Si totusi, ce facem cu THC-ul? Prezența sa este mai puțin controversată. Se crede că vechii egipteni foloseau canabisul în scopuri medicinale, pentru a trata infecțiile vezicii urinare sau durerile de ochi. Numai că alte studii, efectuate de alte echipe pe alte mumii, nu au reușit să găsească urme de THC, ceea ce aruncă din nou o umbră de îndoială asupra metodelor folosite în studiul inițial din 1992.
deși poveștile despre egiptenii antici care traversau oceanul spre America de Sud pentru a cumpăra cocaină și tutun pot părea amuzante, este mult mai probabil ca aceștia să fi murit fără să știe de substanțele cu care urmau să fie stropiți ulterior.








