Nova Power and Gas a obținut în instanță, anularea deciziei ANRE

De Jurnalul Național Actuale Companii Justiţie 202 citiri
4 min citire

 

 

Astfel, “Admite cererea de suspendare. Dispune suspendarea executării Deciziei Preşedintelui ANRE nr. 82/19.01.2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite cererea de chemare în judecată.

Anulează Decizia nr. 82/19.01.2024 emisă de Preşedintele ANRE. Cu drept de recurs în ceea ce priveşte soluţia dispusă asupra cererii de suspendare în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, acesta urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti.

Cu drept de recurs în ceea ce priveşte soluţia asupra fondului cauzei în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, acesta urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.06.2024”

Amintim că în luna ianuarie a acestui an, ANRE a dat cea mai mare amendată aplicată vreodată pe piața de energie din România, de 537 de milioane de lei, unui numătr de patru traderi, Nova Power and Gas, Tinmar Energy, EFT Furnizare și Freepoint Commodities, pentru manipularea pieței de energiel. Au fost emise patru decizii ale ANRE în acest sens, iar toate companiile au spus atunci că vor contesta în instanță amenzile.

 Nova Power and Gas a fost amendată cu 100 de milioane de lei

ANRE, “ NOVA POWER & GAS S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – Modalitatea de tranzacționare PC-OTC, platformă administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM”. În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat NOVA POWER & GAS S.R.L., printr-un număr de 2 tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) din același act normativ.

Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 82/19.01.2024, operatorul economic NOVA POWER & GAS S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 100.106.676,12 lei”.

În prezent, Nova Power and Gas face parte din grupul de firme E-Infra, unul dintre cele mai puternice grupuri românești, active atât pe piața de energie, cât și în domeniul construcției de infrastructură energetică. Grupul este controlat de omul de afaceri Teofil Mureșan.

Aşadar, , Nova Power and Gas a avut în 2022 o cifră de afaceri netă de 1,8 miliarde de lei și un profit de 229 milioane de lei.

 

Sursa – www.economica.net