Una din cele mai importante figuri ale culturii populare din Statele Unite, Oprah Winfrey i-a îndemnat, în ziua de miercuri, pe americani să aleagă „bucuria” şi să o propulseze la Casa Albă pe vicepreşedinta Kamala Harris, transmite joi EFE, citat de Agerpres.
Într-un discurs însufleţit la Convenţia Naţională Democrată din Chicago, Oprah Winfrey a îndemnat un public entuziast: „Să alegem adevărul. Să alegem onoarea şi să alegem bucuria!”
Astfel, Winfrey a subliniat originile lui Harris, menţionând că, în curând, americanii îşi vor învăţa copiii despre cum fiica a doi imigranţi, o indiană şi un jamaican, „a crescut pentru a deveni al 47-lea preşedinte al SUA”.
„Acesta este cel mai bun lucru despre SUA”, a susţinut Oprah Winfrey în timp ce publicul aplauda şi scanda „SUA, SUA!”
Menţionând că este înregistrată ca independentă, dar că l-a susţinut de ani de zile pe fostul preşedinte democrat Barack Obama, vedeta a îndemnat acest grup de alegători să o susţină pe Kamala Harris.
În contextul alegător, „Facem apel la toţi independenţii şi la toţi cei indecişi”, a spus ea. „Ei ştiu că acest lucru este adevărat. Ei ştiu că le spun adevărul: valorile şi caracterul sunt cel mai important lucru, atât când vine vorba de leadership, cât şi în viaţă”, a afirmat Oprah Winfrey. În acest context, ea le-a cerut alegătorilor să aleagă „bunul simţ în locul prostiilor”.
Susţinerea sa faţă de fostul preşedinte Barack Obama la alegerile din 2008 a avut un impact uriaş în alegerile primare din cadrul Partidului Democrat împotriva lui Hillary Clinton. În 2016, după ce Barack Obama a părăsit preşedinţia, Winfrey a susţinut-o pe fostul secretar de stat, dar nu s-a implicat în campanie.
La alegerile din 2020, Oprah Winfrey a susţinut tandemul Joe Biden – Kamala Harris, sărbătorind faptul că Harris ar putea deveni prima femeie care să ocupe funcţia de vicepreşedinte al SUA.
În contextul politic, sprijinul său pentru Kamala Harris şi, în special, participarea sa la evenimente de campanie ar putea fi cheia pentru mobilizarea electoratului la alegerile din noiembrie, în care candidata democrată se va confrunta cu fostul preşedinte republican Donald Trump.
Înainte de Winfrey, Amanda Gorman, o poetă afro-americană care a recitat unul din poemele sale la ceremonia de învestire a preşedintelui Joe Biden în anul 2020, a urcat pe scenă la Chicago pentru a citi o poezie despre ce înseamnă America şi valorile care îi unesc pe cetăţeni ca naţiune.
Vorbind despre ideea visului american, Gorman a evocat titlul autobiografiei lui Barack Obama, ‘The Audacity of Hope’ (‘Îndrăzneala de a spera’). „Ziua de mâine nu este scrisă de probabilităţile provocărilor noastre, ci de îndrăzneala speranţei noastre, de vitalitatea votului nostru”, a recitat poeta americană.
Aşadar, „Abia acum, apropiindu-ne de acest aer rarefiat, ne dăm seama că poate visul american nu este deloc un vis, ci o provocare de a visa împreună, ca un milion de rădăcini, legate, ramificate în sus, cu umilinţă, formând un singur copac”, a spus Amanda Gorman, desemnată în 2017 drept cea mai bună tânără poetă din SUA.
Sursa – www.antena3.ro