Papa Francisc a vorbit despre războiul nuclear

De Jurnalul Național 215 citiri
3 min citire

La 60 de ani de la criza rachetelor din Cuba, pe fondul conflictului din Ucraina, Papa Francisc a vorbit, la Vatican, despre războiul nuclear. 

Astfel că, pentru a preveni un dezastru nuclear, Suveranul Pontif îndeamnă oamenii să nu uite lecțiile istoriei.

„Nu putem uita pericolul războiului nuclear care amenința lumea în acea perioadă. De ce să nu învățăm din istorie?

Şi în acel moment au fost conflicte și tensiuni mari, dar s-a ales calea pașnică – a amintit Pontiful – Este scris în Biblie: ‘Așa vorbește Domnul: Opriţi-vă pe străzi și priviţi, aflaţi cărările trecutului şi urmaţi drumul cel bun, aşa veţi găsi pacea necesară vieţilor voastre”’, a precizat Papa Francisc, conform Rai News.

MApN liniștește românii cu privire la un posibil război nuclear

 

De asemenea, Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, spune că există o probabilitate foarte mică să se declanşeze un război nuclear, în pofida ameninţărilor lansate de Rusia, dar a menționat că este bine să fii pregătit şi pentru această posibilitate.

„În primul rând, ar trebui să le spunem oamenilor că butonul nuclear este o metaforă, că nu este de fapt un buton în adevăratul sens al cuvântului, că nu există un singur om care are posibilitatea, indiferent că este Putin sau un alt dictator, care are posibilitatea singur să declanşeze un dezastru. În al doilea rând, evident că şi în discuţia de la conceptul strategic NATO de la Madrid, la punctul 28, se discută despre capacitatea CBRN, adică chimic, bacteriologic, radiologic şi nuclear, adică tot acest complex, acest pericol care ar deriva din bombele nucleare, chimice sau bacteriologice. Deci tot acest potenţial al NATO trebuie să fie unul care să fie organizat în aşa fel încât să descurajeze, adică logica întregii dezvoltări nucleare este una descurajării.

Avem noi 5.000 sau 6.000 cum are Rusia de focoase nucleare, are şi NATO cam tot atâtea sau câteva peste dacă adăugăm şi Europa şi asta face ca niciunul să nu poată folosi aceste focoase nucleare, pentru că în momentul în care le-ai folosit şi începe o bătălie, înseamnă că te-ai sinucis şi nimeni nu vrea să se sinucidă. Nici civilizaţiile şi nici dictatorii. Sunt foarte puţini dictatori care au avut de-a lungul timpului chiar atâta voinţă, deşi au omorât mii de oameni sau au determinat alţi milioane de oameni să se sinucidă”, a precizat ministrul Apărării, citat de News.ro.




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]