Peste 17.000 de militari SUA și Filipine fac exerciții în coasta Chinei

Mii de soldați americani și filipinezi au început luni exercițiile militare anuale Balikatan 2026, considerate cele mai ample din istoria cooperării lor. Acestora li s-a alăturat, pentru prima dată, un contingent puternic din Japonia, într-o demonstrație de forță care a atras o reacție dură de la Beijing.
China a avertizat Statele Unite, Japonia și Filipinele să nu se „joace cu focul”.
Peste 17.000 de soldați, aviatori și marinari participă la manevrele care se vor desfășura în nordul arhipelagului filipinez, cu vedere la Strâmtoarea Taiwan, dar și într-o provincie din largul disputatei Mări a Chinei de Sud. Reacția Beijingului a venit prompt, prin purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe. „Dorim să reamintim țărilor în cauză că a se lega orbește în numele securității va fi doar ca și cum s-ar juca cu focul, în cele din urmă, s-ar întoarce împotriva lor însele”, a declarat Guo Jiakun într-o conferință de presă.
Pe lângă trupele americane, filipineze și japoneze, la exerciții participă și contingente din Australia, Noua Zeelandă, Franța și Canada.
O alianță solidă într-un context tensionat
Oficialii americani și filipinezi au descris ediția din acest an nu doar ca fiind cea mai mare ca număr de trupe, ci și ca amploare și complexitate a activităților. Exercițiile se vor concentra pe securitate maritimă, operațiuni amfibii, trageri cu arme combinate, aviație, apărare cibernetică și operațiuni spațiale. si, sunt planificate simulări de răspuns în caz de dezastru și operațiuni de evacuare a necombatanților.
Dar miza este și una simbolică. Cea de-a 41-a ediție a exercițiului Balikatan coincide cu a 75-a aniversare a Tratatului de Apărare Reciprocă dintre SUA și Filipine. „Balikatan… reprezintă o oportunitate de a demonstra alianța noastră solidă cu Filipinele și de a demonstra angajamentul nostru față de un Indo-Pacific liber și deschis”, a declarat purtătorul de cuvânt al exercițiului american, colonelul Robert Bunn. Acesta a adăugat că nivelul trupelor americane, descris ca „una dintre cele mai mari desfășurări” din ultimii ani, nu va fi afectat de războiul din Orientul Mijlociu.
Japonia intră în joc, Franța își reduce prezența
Noutatea absolută a ediției din 2026 este participarea extinsă a Japoniei. Trupele Forței de Autoapărare a Japoniei vor lua parte la exerciții cu foc real pentru prima dată. Mai exact, acestea vor folosi racheta sol-navă de tip 88 pentru a scufunda o navă scoasă din uz în timpul unui exercițiu de atac maritim. În paralel, nave din Filipine, SUA, Japonia și Canada vor participa la un exercițiu maritim multilateral separat, în largul coastei de vest a Filipinelor, unde se vor antrena pentru operațiuni de căutare și salvare și război antisubmarin.
În contrast, Marina Franceză și-a redus implicarea. Ambasadorul Franței în Filipine, Marie Fontanel, a explicat că decizia a fost luată din cauza crizei din Orientul Mijlociu. „Speram să avem o desfășurare amplă care să includă venirea navei Jeanne d’Arc în Filipine cu ocazia Balikatanului. S-a solicitat ca desfășurarea să rămână în Europa și nu departe de Orientul Mijlociu, având în vedere situația actuală”, a declarat Fontanel pe 13 aprilie.
O escaladare a tehnologiei militare
Edițiile anterioare ale exercițiilor Balikatan au fost marcate de desfășurarea unor sisteme de armament avansate, care au provocat îngrijorare la Beijing. În 2025, SUA au adus în Filipine sistemul de rachete antinavă Navy-Marine Expeditionary Ship Interdiction System (NMESIS) și sistemul de artilerie HIMARS. Tot atunci, armata americană a testat o armă cu microunde de mare putere.
Cu un an înainte, în 2024, SUA au desfășurat sistemul de rachete Typhon Mid-Range Capability (MRC). Deși nu a avut loc un test cu foc real, soldații filipinezi s-au antrenat pe sistemul Typhon sub îndrumarea americanilor, consolidând cooperarea dintre cele două armate. În cadrul aceluiași exercițiu, forțele aliate au scufundat o navă de război scoasă din uz.









