PSD dă ultimatum lui Bolojan și amenință cu retragerea miniștrilor din Guvern

Partidul Social Democrat pune piciorul în prag și îi cere demisia premierului Ilie Bolojan. Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a anunțat că partidul își va retrage miniștrii din Executiv dacă prim-ministrul refuză să plece. Decizia finală va fi luată în cadrul unei evaluări interne programate pentru 20 aprilie.
„Nu mai vrem să mai stăm în acest șpagat”, a declarat Manda într-un podcast pentru Evenimentul Zilei.
Social-democrații susțin că nemulțumirile s-au acumulat, iar jumătate din electoratul propriu este nemulțumit de actuala guvernare. Manda a explicat că reproșurile sunt legate în principal de situația economică. „Ne întreabă lumea de ce nu scăpăm de Bolojan. Indicatorii economici arată că oamenii au sărăcit. Noi am intrat la guvernare cu două linii roșii – să nu scadă puterea de cumpărare, să nu scadă investițiile. Ceea ce s-a întâmplat”, a afirmat liderul PSD.
Și ministrul Muncii, Marius Budăi, a criticat măsurile de austeritate. „Fanii domnului Bolojan numesc asta ‘stabilitate’. Românii îi spun altfel, îi spun sărăcie”, a spus Budăi.
Evaluare cu final cunoscut pe 20 aprilie
Claudiu Manda a detaliat pașii pe care partidul său îi va urma. Pe 20 aprilie, PSD va face o autoevaluare a guvernării, dar și o evaluare a premierului. Liderul social-democrat se așteaptă ca primul gest să vină de la Ilie Bolojan.
„Primul gest de responsabilitate îl așteptăm de la domnul Bolojan. Dacă 45% din cei care te-au susținut să fii prim ministru nu te mai susțin, corect, logic, ca să nu duci țara în criză, corect ar fi mulțumesc de colaborare, asta este, vedem ce facem de aici încolo”, a explicat Manda.
Însă, dacă premierul va refuza să demisioneze, PSD îi va acorda un termen de 48 sau 72 de ore pentru a se răzgândi. După expirarea acestui termen, miniștrii social-democrați vor părăsi Guvernul. „PSD nu vrea să mai continue cu domnul Bolojan. Nu vrem să ne retragem din această coaliție pro europeană, dar dacă se pune problema continuării, ar trebui să se regăsească mai mult propunerile făcute. Omul nu este de dialog”, a adăugat secretarul general al PSD.
Scenariul Guvernului minoritar și rolul AUR
Liderul PSD a conturat și scenariul în care Ilie Bolojan încearcă să rămână la Palatul Victoria chiar și fără sprijinul social-democraților. În acest caz, Guvernul ar deveni unul minoritar, cu un mandat provizoriu de 45 de zile. Manda suspectează că premierul ar putea avea deja o înțelegere cu AUR pentru a supraviețui politic.
„Dacă domnul Bolojan dorește să rămână, nu cu noi. Noi ne retragem miniștrii din Guvern”, a tranșat Manda. El a continuat: „Că vrea să ramana 45 de zile, că vrea să rămână printr un vot pe care să-l obtina de la AUR, ca vrea sa rămână printr-o manevră din asta, combinatii cu AUR, gen nu bagă AUR motiune, nu voteaza AUR o motiune, rămâne asa. Provizoriul este treaba domniei sale”.
Claudiu Manda crede că rigiditatea premierului în dialogul cu PSD ar putea fi explicată tocmai de existența unui plan de rezervă. „Probabil ca este asigurat din zona respectivă. Poate de aia are si, ca sa zic asa, rigiditatea în dialog cu noi, avand tot timpul construit, poate din spate un backup de genul asta”, a speculat el. În același timp, Manda și-a exprimat îndoiala că USR și UDMR ar accepta să rămână într-un guvern minoritar.
Or, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat recent că partidul său dorește căderea Executivului. „Guvernul Bolojan trebuie să cadă pentru că are trei trimestre de scădere economică și pentru că a dus inflația la 10%, nu pentru că s-a certat Grindeanu cu Bolojan!”, a afirmat Peiu.
Gata cu amenințările în gol
Secretarul general al PSD a recunoscut că amenințările repetate ale partidului său cu ieșirea de la guvernare și-au pierdut credibilitatea și au devenit subiect de glume pe internet. El a insistat că de data aceasta situația este diferită și că partidul nu mai poate continua în același mod.
„Nu mai vrem să mai stăm în acest șpagat, de fiecare dată să amenințam: daca nu faceți asta, plecam de la guvernare. Daca nu faceți asta, plecam de la guvernare. Asta cu Petrică și lupul nu ne mai crede nici Petrică, nici lupul. Au ajuns glume din astea pe internet. Dacă nu se califică Romania, PSD ul se retrage de la guvernare. Dacă nu se deblochează Strâmtoarea Ormuz, PSD se retrage de la guvernare”, a spus Manda.
După cele 45 de zile de provizorat, Constituția obligă la formarea unui nou guvern care trebuie să primească votul de încredere al Parlamentului. Scenariile includ o moțiune de cenzură inițiată de AUR sau chiar de PSD pentru a forța demiterea lui Bolojan. La finalul crizei, Manda consideră că președintele Nicușor Dan va fi cel care va trebui să medieze între „puterile pro-europene”.









