luni, 20 aprilie 2026 ☀️Columbus2°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Politică

PSD îl somează pe Bolojan să oprească vânzarea companiilor de stat profitabile

Cristina Badea · 20 aprilie 2026 · Actualizat: 11:55
vânzare companii de stat

Tensiunea din coaliția de guvernare atinge un nou apogeu, cu riscul declanșării unei crize politice majore. PSD i-a cerut public, luni, premierului Ilie Bolojan și vicepremierului Oana Gheorghiu să retragă imediat orice proiect legislativ care vizează vânzarea companiilor de stat profitabile. Social-democrații acuză că nu a existat nicio consultare pe această temă în interiorul Coaliției.

Mai mult, PSD anunță că va depune un proiect de lege pentru a bloca orice astfel de tranzacție timp de doi ani.

Într-un comunicat de presă, social-democrații folosesc un ton extrem de dur la adresa partenerilor de guvernare. „PSD îl somează pe prim-ministrul Ilie Bolojan să nu scoată la vânzare companiile de stat profitabile. PSD solicită premierului și vicepremierului să retragă imediat din procedura legislativă orice inițiativă de vânzare a acestor companii! PSD subliniază că înainte de prezentarea vicepremierului Oana Gheorghiu, nu a existat nicio consultare cu partenerii de Coaliție, dar nici cu miniștrii de resort ai PSD!”, se arată în documentul citat. Potrivit social-democraților, o astfel de decizie nu poate fi luată într-un „cerc restrâns”, ci necesită o dezbatere amplă în Parlament.

Grindeanu acuză șobolănisme în Guvern legate de vânzarea companiilor de stat
RecomandariGrindeanu acuză șobolănisme în Guvern legate de vânzarea companiilor de stat

Or, o astfel de dezbatere nu a avut loc vreodată.

Acuzații de subevaluare la Hidroelectrica și Romgaz

Social-democrații îi cer premierului Bolojan și vicepremierului Gheorghiu să explice de ce au subevaluat companiile pe care vor să le vândă. PSD susține că nu s-a ținut cont de potențialul de creștere a valorii acestora în actualul context geopolitic. Partidul se întreabă de ce Guvernul se grăbește să vândă pachete de acțiuni la Hidroelectrica și Romgaz, în condițiile în care valoarea lor s-ar putea dubla în următoarele 12-18 luni, pe fondul crizei energetice mondiale.

„Cine are de câștigat din această tranzacție dezavantajoasă pentru statul român?”, întreabă retoric comunicatul PSD. Potrivit acestora, decizia este „o acțiune pe contrasens cu majoritatea statelor europene care fac eforturi considerabile să naționalizeze sau să răscumpere acțiunile vândute anterior din companiile din sectorul energetic”.

Avertisment dur vânzarea companiilor strategice e un atac la securitate
RecomandariAvertisment dur vânzarea companiilor strategice e un atac la securitate

CEC Bank și zăcământul strategic de la SALROM

Acuzațiile continuă și în cazul altor companii strategice. PSD susține că Bolojan trebuie să explice de ce vrea să vândă CEC Bank, pe care o consideră „subevaluată la jumătate din valoarea ei reală de piață”. Partidul amintește rolul băncii de stat în susținerea programelor guvernamentale pentru agricultură, IMM-uri și locuințe pentru tineri.

O situație considerată „cel puțin suspectă” este cea a Societății Naționale a Sării (SALROM). Social-democrații acuză că din evaluarea companiei a fost omis zăcământul de grafit de la Baia de Fier, o resursă strategică. „O astfel de omisiune este contrară interesului național! Zăcământul de la Baia de Fier reprezintă una dintre cele mai pure resurse de grafit din Europa, aceasta fiind principala componentă pentru fabricarea bateriilor litiu-ion”, precizează comunicatul.

Și companiile din domeniul Apărării sunt pe lista neagră a PSD, care cere explicații pentru intenția de a le vinde „chiar acum în contextul în care marea majoritate a statelor NATO au anunțat creșteri substanțiale pentru Apărare”.

PSD vrea să blocheze prin lege vânzarea companiilor de stat profitabile pentru 2 ani
RecomandariPSD vrea să blocheze prin lege vânzarea companiilor de stat profitabile pentru 2 ani

Conflictul deschis vine într-o zi decisivă pentru coaliție, în care 5.000 de membri PSD votează dacă îi retrag sau nu sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.