Radu Oprea acuză minciuni în nota despre listarea companiilor de stat

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, acuză că nota de informare privind listarea unor companii de stat, ajunsă pe masa Executivului, conține „fraze mincinoase”. Oprea a declarat vineri, într-o conferință de presă la Sighetu Marmației, că subiectul a apărut surprinzător, la solicitarea premierului Bolojan.
Aprobare de principiu inventată
Radu Oprea susține că documentul prezentat de vicepremierul Oana Gheorghiu este fals. Mai exact, nota menționează că lista companiilor propuse pentru listare ar fi primit o „aprobare de principiu” în Comitetul pentru Reforma Nouă, cu o zi înainte. „Fals. Nu am discutat așa ceva”, a tranșat Oprea.
El a explicat că discuțiile din comitet vizau Jalonul 443 din PNRR, care se referă la listarea sau restructurarea companiilor de stat. Însă, pentru listare nu mai este timp, procesul durând cel puțin un an și jumătate. „Și atunci vorbim despre restructurare. Ministerele PSD, atât Ministerul Transporturilor, cât și Ministerul Energiei, au venit cu soluții concrete și probabil că asta deranjează undeva, în sensul în care se vede că ne facem treaba într-un mod profesionist”, a declarat secretarul general al Guvernului.
Oprea a insistat că SGG nu a avut nicio discuție despre o potențială listare a unor companii.
„Deci a spune că există o discuție și o aprobare formală este o minciună”.
O logică economică absurdă
Dincolo de acuzațiile de fals, Radu Oprea afirmă că ideea listării în acest moment „nu are logică, nu are logică economică”. El a oferit exemple din alte state europene care, dimpotrivă, își consolidează controlul asupra companiilor strategice. „Vedem că state membre din Uniunea Europeană, Germania spre exemplu, naționalizează distribuitorul principal de gaze, pentru a putea să facă față crizei energetice din această perioadă”, a spus Oprea.
Acesta a menționat și exemplul Romgaz, care în 2027 va începe exploatarea de gaze, ceea ce va duce la o creștere exponențială a valorii companiei.
„De ce ai face lucrurile acestea astăzi? Cui folosește? Folosește românilor? Cu certitudine nu”, a mai spus oficialul guvernamental.
CEC Bank și Salrom, evaluate greșit
Radu Oprea a criticat și evaluările din nota de informare, pe care le consideră „lucruri neadevărate”. El a dat exemplul CEC Bank, a cărei valoare de piață ar fi estimată în document la 5,4 miliarde. „Absurd! Numai capitalurile proprii ale CEC-ului sunt astăzi de 5 miliarde, plus un miliard aprobat de Comisia Europeană, anul trecut”, a punctat Oprea.
Acesta a avertizat că astfel de informații eronate „dăunează grav sistemului financiar din România”.
Un alt caz este Salrom, unde statul român deține 51% din acțiuni. Oprea susține că nu are niciun rost privatizarea companiei, în contextul în care aceasta a depus două proiecte europene pentru exploatarea grafitului. „N-are rost să faci lucrul acesta acum, sub nicio formă și aș mai spune niciodată, ca să fie foarte clar”, a încheiat Oprea.









