Raz Zimmt cere o altă strategie față de Iran după două războaie care nu au eliminat amenințarea nucleară

Viitorul guvern israelian trebuie să-și revizuiască strategia față de Iran, consideră Raz Zimmt, directorul programului de cercetare privind Iranul și axa șiită la Institutul pentru Studii de Securitate Națională (INSS). Cele două războaie au afectat conducerea și forțele militare iraniene, însă regimul a supraviețuit, cu programele nuclear și balistic încă existente.

În analiza publicată luni, 26 octombrie 2026, de ynetglobal, Zimmt pledează pentru un acord nuclear cu rezultate concrete, chiar temporar, câtă vreme Israelul și Statele Unite nu dispun de o soluție militară credibilă. În evaluarea sa, reluarea luptelor fără un obiectiv bine definit ar putea aduce costuri mari fără înlăturarea amenințării.

Schimbarea conducerii a întărit Gardienii Revoluției

Zimmt descrie rezultatul războaielor ca pe o transformare în interiorul puterii iraniene. Liderul suprem Ali Khamenei a fost ucis, iar puterea a trecut la fiul său, Mojtaba, fără prăbușirea instituțiilor Republicii Islamice.

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și-a mărit influența, folosind starea de urgență pentru a-și extinde controlul asupra societății. Noua conducere pare, în aprecierea autorului, mai intransigentă și mai dispusă să-și asume riscuri.

Criza economică severă și nemulțumirea populației nu sunt suficiente pentru a provoca o revoluție, argumentează Zimmt. Războiul a alimentat și solidaritatea națională, de care autoritățile s-au folosit pentru a mobiliza o parte a iranienilor în jurul unei identități comune.

Opoziția are slăbiciuni de organizare, în timp ce structurile de securitate și de ordine publică își păstrează coeziunea. Această combinație reduce, în evaluarea sa, șansele ca bombardamentele și presiunea economică să răstoarne regimul în viitorul apropiat.

Iranul a pierdut capacități industriale, dar păstrează resurse nucleare

Operațiunea Rising Lion a scos din funcțiune o parte semnificativă a capacităților industriale nucleare dezvoltate de Iran de-a lungul anilor, arată Zimmt. Teheranul a păstrat însă sute de kilograme de uraniu îmbogățit, centrifuge avansate, cunoștințe tehnice, personal calificat și infrastructură subterană.

Autorul apreciază că războaiele ar fi putut întări motivația conducerii iraniene de a căuta protecția unei arme nucleare, ca mijloc de supraviețuire a regimului și de descurajare a altor atacuri. Nu este însă clar dacă liderii iranieni au luat o decizie finală privind obținerea armei nucleare.

În lipsa îndepărtării, distrugerii sau neutralizării sigure a componentelor nucleare esențiale, Iranul ar putea decide să treacă la obținerea armei, avertizează el. O soluție militară pentru aceste resurse nu se poate baza exclusiv pe atacuri aeriene; cealaltă cale examinată este o înțelegere negociată.

Negocierile ar limita programul nuclear, dar ar putea întări regimul

Un acord ar putea permite transferarea uraniului îmbogățit în afara Iranului, restrângerea îmbogățirii și revenirea unei supravegheri internaționale eficiente. Aceste rezultate ar acționa asupra resurselor nucleare rămase după bombardamente, explică Zimmt.

Compromisul ar avea însă costuri strategice pentru Israel. Beneficiile economice obținute de Teheran ar putea consolida regimul și finanța refacerea capacităților sale militare. Acordul ar putea limita și libertatea Israelului de a interveni militar împotriva Iranului.

În plus, o înțelegere ar putea amâna rezolvarea problemei nucleare până după încheierea mandatului actualei administrații americane. Zimmt pune sub semnul întrebării capacitatea unui acord de a acoperi fiecare dimensiune a amenințării sau de a bloca dezvoltarea clandestină a unei arme.

Pentru ca o înțelegere, inclusiv una temporară, să aibă substanță, autorul stabilește trei cerințe minime:

• Abordarea stocului iranian de uraniu puternic îmbogățit.
• Limitarea capacităților de îmbogățire a uraniului.
• Restabilirea unor inspecții eficiente ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

Alternativa militară are propriile limite. O lovitură care lasă nerezolvate problema materialului nuclear și cea a instalațiilor subterane poate declanșa încă un război costisitor, fără eliminarea pericolului, avertizează Zimmt. El descrie situația dintre Iran și Statele Unite, fără război deschis și fără pace, drept instabilă, dar nu atribuie unei noi confruntări garanția unui rezultat decisiv.

Israelul trebuie să aleagă între obiective care se pot împiedica reciproc

În evaluarea autorului, politica israeliană urmărește cel puțin trei obiective aflate în tensiune:

• Reducerea stabilității regimului de la Teheran.
• Împiedicarea Iranului să obțină arme nucleare.
• Întârzierea refacerii capacităților militare ofensive iraniene.

Schimbarea regimului ar putea înlătura multe dintre amenințări, dar depinde în primul rând de iranieni și de confruntarea internă dintre putere, susținătorii și adversarii ei. Zimmt recomandă ca planificarea israeliană să nu se bazeze pe acest deznodământ, în timp ce Iranul își continuă programul nuclear și își reface capacitățile balistice.

Nici atacarea infrastructurii naționale nu ar produce automat căderea conducerii, argumentează el. Un Iran cu instituții și servicii mai puțin funcționale ar putea supraviețui ani întregi și ar continua să reprezinte o amenințare.

Autorul propune menținerea presiunii diplomatice, economice și clandestine asupra regimului, alături de pregătirea pentru o eventuală criză politică sau tranziție revoluționară. Viitorului guvern îi recomandă să evalueze atât rezultatele, cât și eșecurile campaniilor precedente și să separe obiectivele realizabile de cele care depășesc posibilitățile Israelului.

O perioadă de calm relativ ar trebui folosită, în viziunea sa, pentru accelerarea înzestrării militare israeliene, extinderea stocurilor esențiale, îmbunătățirea informațiilor și a capacităților de operare, precum și aprofundarea cooperării militare cu Statele Unite. Între priorități include dezvoltarea unor mijloace mai eficiente împotriva infrastructurii nucleare subterane iraniene.