Regele Charles, vizibil slăbit în cea mai recentă apariţie în public, în schimb Camilla a strălucit cu o bijuterie a Reginei Elisabeta

De Jurnalul Național Actuale Familie și relații 106 citiri
4 min citire




Regele Charles, care a renunțat la unele îndatoriri regale complexe din cauza tratamentului pe care îl urmează împotriva cancerului, a fost fotografiat vizibil slăbit la biroul său de la Palatul Buckingham. Între timp, soția lui, Camilla, a strălucit la un eveniment la care l-a înlocuit.

Cea mai recentă apariție publică a Regelui Charles

Liderul Casei Regale de la Londra a renunțat la unele îndatoriri regale, pentru a putea să acorde atenție stării sale de sănătate. Regele Charles a fost fotografiat la biroul său de la Palatul Buckingham, în timp ce înregistra un mesaj ce a fost transmis joi, 28 martie 2024, unei congregații de la Catedrala Worcester.

Monarhul britanic a transmis că va continua să slujească națiunea cu „toată inima”, chiar dacă atât el, cât și nora lui au primit verdicte crunte din partea medicilor, în mesajul de Paște pe care l-a înregistrat pentru a fi difuzat joi, în absența lui, la o slujbă Royal Maundy de la Catedrala Worcester.

Ce mesaj a transmis monarhul cu ocazia sărbătorilor pascale de la catolici

Regele Charles, care a anunțat în luna februarie 2024 că urmează un tratament pentru cancer, a vorbit despre „rugăciunea sa specială” pentru Paștele curent, exprimându-și „marea tristețe” pentru faptul că nu va putea fi prezent la eveniment.

„Slujba Maundy de la Worcester are un loc foarte special în inima mea”, a declarat Regele Charles, după ce a citit o poveste din Biblie în care se vorbea despre cum Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor săi.

Monarhul a precizat că pasajul din Evanghelia după Ioan, „își are originea în viața Domnului nostru, care a îngenuncheat în fața ucenicilor Săi și, spre marea lor surprindere, le-a spălat picioarele obosite de necazuri”. Iisus Hristos a dat astfel „un exemplu despre cum ar trebui să ne slujim”.

„Este rugăciunea mea specială”

Monarhul în vârstă de 75 de ani, care a preluat conducerea Casei Regale de la Londra în urmă cu 18 luni, a spus că își reamintește angajamentul pe care l-a făcut la sluja de încoronare, anume că nu va fi slujit, ci că va sluji – „ceea ce am încercat întotdeauna să fac din toată inima mea”.

Astfel, „Este rugăciunea mea specială astăzi ca exemplul Domnului nostru de a ne sluji unul altuia să continue să ne inspire și să ne întărească toate comunitățile. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți de acest Paște”, a conchis Regele Charles.

Regele Charles e foarte slăbit; apariția monarhului a stârnit îngrijorare

Fiul regretatei regine Elisabeta a II-a a fost fotografiat la biroul său de la Palatul Buckingham, în timp ce înregistra mesajul mai sus expus, într-o formă slăbită. Este cât se poate de evident că Regele Charles este afectat de tratamentul pe care îl urmează, având ochii obosiți și privirea parcă pierdută.

Între timp, soția lui a preluat o parte dintre îndatoririle regale publice. Regina Camilla l-a înlocuit pe Regele Charles la evenimentul „Maundy Money”, unde au fost împărțite monede la o slujbă de pomană către 75 de bărbați și 75 de femei, oglindind vârsta monarhului britanic.

Regina Camilla i-a adus tribut regretatei Elisabeta a II-a

La slujba de la Catedrala Worcester din anul curent, Regina Camilla a apărut îmbrăcată într-o rochie cu imprimeu leopard, o haină crem de cașmir de Fiona Clare, o pălărie de la Lock and Co și broșe cu flori de aur și safir. Acestea din urmă au aparținut regretatei regine Elisabeta a II-a.

Regina Camilla i-a adus, astfel, un tribut regretatei sale soacre.

Sursa – playtech.ro