RO-Alert emis în Tulcea, după detectarea unei ținte aeriene

O țintă aeriană a fost detectată duminică dimineața la granița cu Ucraina
În județul Tulcea, unde alertele aeriene au devenit recurente în ultimele luni pe fondul atacurilor Rusiei asupra infrastructurii portuare ucrainene, dimineața de duminică, 2 august, a adus un nou episod. Sistemul radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina.
În jurul orei 09:30, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a emis un mesaj RO-Alert pentru populația din județul Tulcea.
„Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat în cursul acestei dimineți, 2 august, în jurul orei 09.30, o țintă aeriană în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina. Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, care a transmis mesaj RO-Alert”, a transmis Ministerul Apărării Naționale, într-o postare pe Facebook.
Ministerul a precizat că ținta a evoluat în proximitatea frontierei fluviale, dar fără a intra în spațiul aerian național. La scurt timp după emiterea alertei, aceasta a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar.
„Aceasta a evoluat în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, fără să pătrundă în spațiul aerian național”, a adăugat Ministerul Apărării Naționale.
Alerta aeriană a fost ridicată la ora 09:52, după ce s-a constatat că nu mai există niciun pericol.
Alerte recurente în zona de frontieră
Potrivit Adevărului, județul Tulcea a mai fost vizat în repetate rânduri de astfel de alerte în ultimele luni, în contextul atacurilor lansate de Rusia asupra obiectivelor ucrainene din apropierea graniței. Pentru locuitorii din zonă, aceste avertizări se repetă chiar și atunci când țintele urmărite nu ajung pe teritoriul României.






