Rocanotherworld şi Kaufland România au donat peste 7 tone de produse alimentare

240

Datorită festivalului Rocanotherworld Winter Ediţion, peste 7 tone de produse alimentare, materiale sanitare şi 50 metri cubi de lemne au fost donate unor familii din judeţul Iaşi.

La 500 de familii din comuna Lungani, judeţul Iaşi, una dintre cele mai sărace comune din România, au venit sprijinul oferit de festivalul Rocanotherworld, în parteneriat cu Kaufland România într-o nouă acţiune umanitară ce a avut loc între 28 – 31 ianuarie. Pe durata celor 4 zile, echipa festivalului, alături de voluntari şi persoane care s-au alăturat iniţiativei, au distribuit 4.6 tone de alimente, 2.7 tone de produse de curăţenie şi materiale sanitare şi de igienă, 50 metri cubi de lemne de foc, în condiţii de maximă siguranţă şi respectând toate normele în vigoare.

Festivalul Rocanotherworld şi-a continuat misiunea asumată, aceea de a avea un impact real în comunitate, în urma eforturilor din vara lui 2020, când voluntarii au livrat peste 9 tone de alimente şi pachete cu produse de curăţenie, de igienă personală, dar şi materiale sanitare necesare în situaţia actuală, către 500 de familii cu între 5 – 12 membri din patru sate din comuna Lungani.

În plus, la Rocanotherworld Winter Edition, ce a avut loc în perioada 20-24 ianuarie biletul a fost unul solidar, destinat susţinerii artiştilor care au urcat pe scena festivalului şi sprijinului cauzei sociale. Ediţia online a festivalului Rocanotherworld a adus în casele publicului 14 concerte ale trupelor Toulouse Lautrec, Robin and the Backstabbers, Lucia, Pinholes, Byron, Fine, It’s Pink, Eyedrops, Argatu’, Ana Coman, Jurjak, Luna Amară, om la lună, Les Elephants Bizarres şi The Mono Jacks.

Festivalul şi-a propus încă de la prima ediţie să fie o iniţiativă colectivă de a dărui, contribuind la conştientizarea şi implicarea în problemele societăţii.

„Suntem fericiţi să vedem cum Rocanotherworld creşte de la an datorită tuturor celor care aleg să ne fie aproape: prieteni, artişti, voluntari şi parteneri, alături de care reuşim să ne îndeplinim misiunea asumată. Faptul că am putut fi alături din nou de beneficiarii cauzei de la ediţia din vară ne confirmă încă o dată puterea comunităţii şi importanţa valorilor care ne ghidează întregul festival: să fim diferiţi, curioşi şi pentru ceilalţi. Doar împreună putem să #rocanotherworld aşa cum ne dorim!”, spune Patricia Butucel, directorul Rocanotherworld.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata