România ocupă primul loc în UE în privinţa femeilor manager de companii

0 30

În prezent, România este pe primul loc în Uniunea Europeană când vine vorba de femei care conduc afaceri din poziţia de Senior Executives în companii, potrivit unui comunicat al unui hub de afaceri dezvoltat de femei, care citează un raport Eurostat.

În Uniunea Europeană, 37% dintre manageri sunt femei, 28% fac parte din boardul managerial, iar 18% sunt Senior Executives.

România ocupă locul 1 în Uniunea Europeană (34%) atunci când vine vorba de femei care conduc afaceri din poziţia de Senior Executives, urmată de Estonia (33%), Lituania (30%) şi Letonia (29%).

În contextul actual, mai mult decât atât, mamele-antreprenor sunt un fenomen apărut recent în România şi principalele lor avantaje în pandemia Covid-19 au fost acelea că erau deja obişnuite cu lucrul de acasă şi că erau familiarizate cu comunicarea online. Din păcate, totuşi foarte puţine dintre afacerile „mamprenoarelor” erau pregătite pentru online înainte de pandemie, iar principalul motiv rămâne costul ridicat al dezvoltării unui website de calitate şi investiţia financiară destul de mare necesară pentru a deveni vizibil în marea masă de oportunităţi pe care o oferă internetul, spun reprezentanţii comunităţii de afaceri mamprenoare.eu.

Din punct de vedere al viitorului, mamele-antreprenor încep să devină o forţă în E-commerce.

Sunt peste 500.000 de afaceri active în România care au ca acţionar o femeie, iar majoritatea afacerilor conduse de femei sunt microintreprinderi (cabinete diverse, saloane de înfrumuseţare, magazine, centre educaţionale, terapii, mici ateliere de producţie etc.), prezenţa lor online fiind de multe ori redusă la o pagină de Facebook sau un website cu buget redus, care sunt ca nişte picături ce se pierd într-un ocean de oferte.

În contextul socializărilor, dacă doreşti să cumperi ceva de la o mamă-antreprenor, singura şansă să o găseşti sunt grupurile de Facebook pentru mămici, care sunt cercuri închise şi recomandările sunt total subiective, spun reprezentanţii comunităţii de afaceri.

Concret, Mamprenoare este un Business Hub&Accelerator construit special pe nevoile acestei categorii speciale de mici antreprenori şi a venit cu o soluţie care adună într-un singur loc afacerile femeilor: o platformă online care este ca un „site de site-uri” şi care permite creşterea vizibilităţii fiecărei mici afaceri locale. Pe 1 martie s-a lansat varianta îmbunătăţită a platformei mamprenoare.eu cu funcţionalităţi premium pentru a oferi şi mai multă vizibilitate atât afacerii, cât şi mamprenoarei care a creat-o.

Astfel, „Mamprenoare.eu este alegerea potrivită atât pentru afacerile la început de drum cât şi pentru cele consacrate. Un website, hostingul, prezenţa în social media, e-mail marketingul, campaniile pay-per-click şi de marketing automatizat pot însuma costuri de peste o mie de euro pe lună pentru o afacere. Acest buget exclude partea de realizare a identităţii vizuale şi nu putem vorbi şi de o strategie de marketing pe termen lung. Mamprenoare.eu reduce acest buget cu până 95%”, a afirmat Daniela Şuhanea, Senior Marketing Consultant Franc.Agency.

În acest fel, plaforma permite realizarea unui profil de companie standardizat care este asemănător cu un landing page.

În opinia sa „Principiul este simplu: ne promovăm împreună şi astfel eficientizăm costurile şi creştem performanţa promovării în online. Plaforma permite realizarea unui profil de companie standardizat care este asemănător cu un landing page, a unui cont de specialist care este ca un CV online pentru un freelancer sau expert şi promovarea evenimentelor sau a produselor proprii în marketplace. Din punct de vedere SEO, cu Mamprenoare ai asigurat faptul că oricine caută pe motoarele de căutare după numele afacerii tale sau numele tău vei fi printre primele rezultate. Mai mult decât atât, se face legătura între antreprenor şi afacere, aspect care ajută mult la credibilitate atunci când discutăm de afaceri pornite din pasiune”, explică Alina Bota, consultant în Personal Branding şi Fondator Mamprenoare.

Din punct de vedere legal, etica în afaceri rămâne o valoare de grup şi toate membrele beneficiază de un plus de credibilitate, fiindcă în Mamprenoare sunt acceptate doar afacerile verificate de administratorii platformei. Astfel, nu sunt acceptate în platformă afacerile care nu funcţionează legal sau afacerile de tip MLM.

Un exemplu, „Când a început pandemia am vrut să îmi închid afacerea, un mic studio care oferea cursuri de teatru şi dicţie copiilor şi adulţilor. După ce mi-am listat afacerea pe platformă şi am început să capăt vizibilitate şi sfaturi din partea specialiştilor din comunitate, am decis să continui afacerea şi pot să spun că sunt mult mai încrezătoare ştiind că am alături o echipă de experţi”, declară Oana Pocan, Studio Impro Cluj.

Prin adaptabilitatea rapidă la situaţii nu tocmai confortabile este dovada clară a puterii mamprenoarelor de a creşte afaceri chiar şi în perioade dificile.

„Pandemia ne-a învăţat pe toţi un lucru care, pentru mamprenoare, este un obiectiv încă de la înfiinţare, în urmă cu 5 ani: dacă adunăm la un loc toate micile afaceri locale ale femeilor, care sunt răspândite online şi care se luptă pentru vizibilitate şi le oferim posibilitatea să aibă o imagine coerentă şi posibilitatea să fie găsite uşor după localitate/domeniu, fiecare dintre noi poate creşte mult mai repede decât separat. Şi dacă putem face asta reducând costurile de promovare cu peste 95% şi timpul investit în această activitate, atunci resursele salvate astfel pot fi îndreptate înspre dezvoltarea afacerii şi spre familie”, conchide Alina Bota, fondator Mamprenoare.

Mamprenoare este un Business Hub & Accelerator înfiinţat în urmă cu 5 ani de către Alina Bota – Antreprenor, Business & Personal Branding Consultant, care a avut iniţial ideea de a-şi conecta clientele din toată ţara pentru a face parteneriate şi a se susţine reciproc.

Comunitatea a crescut exponenţial în mai multe oraşe din ţară şi a devenit un adevărat accelerator de creştere pentru afacerile mamelor din România şi un mijloc de conectare şi socializare între mamele românce de pretutindeni.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata