România riscă să rămână fără profesori tineri. Cine pierde cel mai mult din criza anunțată de Mircea Miclea

Mircea Miclea (fost ministru al Educației) avertizează că România se apropie de o criză de personal în școli, după ce a arătat că doar 9% dintre cadrele didactice aflate acum la catedră au sub 30 de ani. Semnalul lui vine într-un an școlar pe care îl descrie drept foarte greu pentru profesori, mai ales în mediul rural.

Dincolo de anunț, cifra de 9% înseamnă că profesorii tineri sunt o minoritate mică într-un sistem care depinde tot mai mult de cadre didactice mai în vârstă. Iar când intrările în profesie sunt puține, riscul nu este doar lipsa de personal, ci și adâncirea diferențelor dintre școli: unitățile care găsesc mai greu profesori, în special cele din sate, rămân cele mai expuse.

Mesajul are o miză care trece de cancelarie. Dacă tot mai puțini tineri aleg catedra, presiunea se mută în timp asupra elevilor, a familiilor și, mai târziu, asupra pieței muncii. Un sistem care nu reușește să atragă și să păstreze profesori suficienți produce, în lanț, clase fără continuitate, discipline acoperite greu și șanse inegale între copiii din orașe și cei din comunități mici.

Mircea Miclea a rezumat riscul în termeni direcți: „Doar 9% dintre cadrele didactice sunt sub 30 de ani. (…). În curând vom rămâne fără profesori”. Afirmația, reluată de digi24.ro, indică nu doar îmbătrânirea corpului profesoral, ci și slaba capacitate a sistemului de a atrage o generație nouă de dascăli.

Mediul rural, cel mai afectat de lipsa profesorilor tineri

Fostul ministru a descris anul școlar în curs drept „extrem de dificil” pentru profesori. Accentul a căzut pe școlile din mediul rural, acolo unde munca didactică este complicată suplimentar de condițiile de lucru și de deplasări.

În explicația sa, povara nu ține doar de predare, ci și de uzura acumulată. Miclea a spus: „Pentru profesorii din mediul rural, unde este mult mai greu de a face lucrurile, a însemnat, de fapt, încă o navetă. (…) Niciodată n-am văzut atâta tristețe sau frustrare în cancelarii”.

Aici se vede și efectul cel mai concret pentru familii. Când o școală dintr-o localitate mică găsește mai greu profesori sau îi schimbă des, elevii pierd tocmai continuitatea care contează în anii de formare. Dar problema nu rămâne locală. Ea se mută mai târziu în rezultate școlare mai slabe și, implicit, în șanse mai reduse la examene și pe piața muncii.

Accesul la un profesor bun, cea mai mare inegalitate de șanse

Mircea Miclea mută discuția dinspre lipsa generală de resurse către o diferență foarte precisă: cine are acces la profesori buni și cine nu. În formularea sa, „Principala inegalitate de șanse este accesul la profesorul foarte bun”.

Afirmația schimbă și felul în care trebuie citită criza. Nu este vorba doar despre câți profesori sunt în sistem, ci despre unde ajung cei mai buni și cine rămâne fără ei. În practică, elevii din școlile cu personal mai stabil și mai bine pregătit pornesc cu un avantaj clar față de cei din zonele unde posturile se ocupă greu sau fluctuează des.

Și aici apare una dintre cele mai sensibile consecințe sociale: inegalitatea de șanse nu mai este o formulă abstractă, ci diferența dintre un copil care are acces constant la predare de calitate și unul care nu îl are. Pentru părinți, asta înseamnă uneori costuri suplimentare cu meditații sau relocare. Pentru stat, înseamnă costuri mai târziu, când decalajele formate în școală ajung în economie.

Soluția propusă de fostul ministru: platformă digitală cu lecții înregistrate

Ca răspuns la această ruptură dintre școli, Miclea propune o platformă națională cu lecții înregistrate, susținute de cei mai buni profesori din țară. Ideea vizează toate materiile și toate clasele, de la ciclul primar până la liceu.

O astfel de platformă ar încerca să reducă tocmai diferența de acces la profesorii foarte buni. Numai că, din datele disponibile până acum, nu a fost anunțat niciun buget pentru o asemenea soluție și nici pașii administrativi prin care ar putea fi pusă în practică. Nu au fost prezentate, deocamdată, nici statistici oficiale suplimentare care să detalieze distribuția pe vârste a profesorilor, pe regiuni sau pe niveluri de învățământ.

Iar asta lasă deschise întrebările cele mai importante pentru politicile publice: cât de repede pot fi atrași profesori tineri în sistem, ce măsuri concrete pregătește Ministerul Educației și cât din inegalitatea dintre școli poate fi redusă prin soluții standardizate, precum lecțiile înregistrate.

Până la un răspuns oficial mai amplu, avertismentul fostului ministru fixează două repere greu de ignorat: doar 9% dintre profesorii aflați acum la catedră au sub 30 de ani, iar principala inegalitate de șanse din educație, în evaluarea sa, rămâne accesul la „profesorul foarte bun”.