Rutte înțelege dezamăgirea lui Trump față de aliații NATO în criza din Iran

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că înțelege nemulțumirea lui Donald Trump față de sprijinul oferit de unii aliați în conflictul cu Iranul. Declarațiile au fost făcute joi, într-un interviu pentru CNN, imediat după o întâlnire la Casa Albă cu liderul american.
Rutte a precizat însă că „marea majoritate” a statelor europene și-au respectat angajamentele asumate.
„Înțeleg dezamăgirea lui Donald Trump față de aliați în privința Iranului”, a spus Rutte. El a adăugat că unele state „au fost puse la încercare și au eșuat”, dar a insistat că imaginea de ansamblu este „nuanțată, nu alb-negru”. Potrivit șefului NATO, multe țări europene au sprijinit efortul militar al Statelor Unite și Israelului „prin baze militare, logistică, permisiuni de survol și prin respectarea angajamentelor”.
NATO, o platformă pentru puterea Americii
Operațiunile militare ale Statelor Unite în conflictul cu Iranul au fost posibile tocmai datorită acestui sprijin din partea aliaților europeni.
„Ceea ce au făcut Statele Unite a fost posibil și pentru că multe țări europene și-au respectat angajamentele. Nu toate, însă. Și înțeleg pe deplin dezamăgirea președintelui”, a continuat Mark Rutte.
În acest context, el a oferit și o definiție a rolului Alianței în viziunea sa. „NATO există și pentru a garanta siguranța Europei și pentru a oferi Statelor Unite o platformă de proiecție a puterii”, a precizat secretarul general.
Avertismentul privind diplomația cu Iranul
Discuția dintre cei doi lideri a fost „foarte sinceră și deschisă”, potrivit lui Rutte, care a evitat să spună dacă Trump a adus în discuție o posibilă retragere a SUA din NATO. „Există clar o dezamăgire. Dar, în același timp, a ascultat cu atenție argumentele mele”, a spus șeful Alianței.
Rutte a subliniat că aliații susțin obiectivul strategic al Washingtonului în regiune.
Mai exact, „reducerea capacităților nucleare și balistice ale Iranului este esențială, iar Iranul nu trebuie să ajungă să dețină astfel de capabilități”.
Însă a avertizat că o abordare bazată exclusiv pe diplomație poate eșua. El a făcut o paralelă cu situația din Coreea de Nord, unde negocierile prelungite nu au oprit programul nuclear al Phenianului. „Există riscul să negociezi atât de mult încât să fie prea târziu”, a afirmat Rutte.
În timpul discuției, Rutte i-a amintit lui Trump și de angajamentele asumate de aliați în materie de apărare, inclusiv obiectivul de 5% din PIB pentru cheltuieli, stabilit la Haga. „I-am reamintit că leadershipul său a dus la angajamentul de la Haga privind cheltuieli de 5% – o schimbare transformatoare pentru NATO”, a spus el.
Secretarul general al NATO a susținut că lumea este mai sigură după acțiunile împotriva Iranului. „Întreaga lume este mai sigură atunci când aceste capacități sunt reduse”, a declarat el, atrăgând atenția asupra cooperării dintre Iran, Rusia, China și Coreea de Nord. „Aceste regiuni sunt din ce în ce mai interconectate. Nu mai pot fi privite separat”, a explicat șeful NATO.








