Scandal la CNIR doi șefi demiși după ce au plătit doar parțial prejudiciul

Adunarea Generală a Acționarilor de la Compania Națională de Investiții Rutiere a decis astăzi, 2 aprilie 2026, încetarea de drept a mandatelor a doi membri din Consiliul de Administrație. Este vorba despre Cătălin Urtoi și Marius Sorin Ovidiu Bota. Decizia vine în urma unor controale severe care au scos la iveală prejudicii financiare în cadrul companiei.
Rapoartele care au stat la baza deciziei
La baza măsurilor adoptate stau constatările din mai multe documente oficiale, care au cântărit greu în hotărârea de astăzi. Primul este Raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 8640 din 16 aprilie 2025, considerat document de referință. Iar acestuia i se adaugă Raportul de Audit Intern nr. 101/364 din 14 iulie 2025 (misiune de audit aprobată prin HCA nr. 98/22.07.2025) și Raportul de control al Compartimentului Control Financiar de Gestiune nr. 101/4549 din 29 august 2025. toate au evidențiat același lucru: existența unor prejudicii generate prin acțiuni desfășurate în exercitarea atribuțiilor de conducere și administrare.
Prejudiciu și notificări de plată
Cum vine asta, mai exact? V-ați întrebat cum se recuperează banii în astfel de cazuri? În aplicarea acestor constatări, CNIR a procedat la notificarea persoanelor responsabile încă din 9 septembrie 2025. Li s-a cerut recuperarea prejudiciului constatat, dar și a dobânzilor legale penalizatoare.
RecomandăriScandal uriaș la Guvern. Ministrul Economiei rupe tăcerea după ce i s-a cerut demisiaTermenul de plată a fost de doar 5 zile de la comunicare.
Numai că obligația nu se referea doar la suma principală. Conform legii și notificărilor transmise, cei doi trebuiau să achite și dobânda legală penalizatoare, calculată asupra debitului principal începând cu data punerii în întârziere – 09.09.2025 – și până la data achitării integrale a acestuia.
Plată parțială, demitere totală
Și aici lucrurile devin și mai interesante. Potrivit unui comunicat al companiei, plata s-a făcut, dar nu în totalitate. Cei doi șefi au achitat banii chiar în ziua în care au fost demiși, însă au omis o parte importantă din datorie.
RecomandăriPSD cere demisia lui Ilie Bolojan. Un scandal politic izbucnește la vârful Vămii„Domnii Cătălin Urtoi și Marius Sorin Ovidiu Bota au achitat, astăzi, contravaloarea debitului principal, fără achitarea celorlalte obligații accesorii, așa cum reiese din notificările comunicate. În contextul dat, se menționează că, deși obligațiile debitului au fost achitate parțial, faptele și constatările rezultate din documentele de control, există”, a transmis CNIR.
E drept că au plătit, dar au ignorat complet dobânzile. O mișcare care, până la urmă, nu i-a salvat de la pierderea funcțiilor.






