sâmbătă, 25 aprilie 2026 🌤Buffalo14°CPredominant senin

Caută în Jurnalul Național

Politică

Scandal uriaș în politică. AUR vrea să dea jos Guvernul și aruncă acuzații fără precedent

Nicoleta Oprea · 24 aprilie 2026 · Actualizat: 23:43
George Simion

AUR aruncă în aer scena politică și anunță o moțiune de cenzură în luna mai. Liderul George Simion lansează un atac direct la adresa președintelui Nicușor Dan și a PSD.

REZUMAT:

  • AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului în luna mai.
  • George Simion acuză PSD că este „partidul lui Nicușor Dan”.
  • Președintele refuză categoric orice guvern minoritar susținut de AUR.

Simion: „PSD nu vrea să-și dea jos propriul guvern”

Anunțul a fost făcut vineri seara, printr-un videoclip postat de liderul AUR pe Facebook.

George Simion a susținut că formațiunea sa nu are nicio înțelegere cu PSD pentru acest demers. Mai mult, el i-a acuzat pe social-democrați de complicitate cu puterea. „Nu știu dacă PSD va face același lucru, dacă va depune moțiune sau se va alătura demersului AUR, pentru că PSD nici nu vrea să-și dea jos propriul guvern. PSD e partidul care l-a instalat în funcție pe Nicușor Dan”, a transmis liderul AUR.

USR aruncă scena politică în aer. Anunțul care poate duce la căderea Guvernului
RecomandariUSR aruncă scena politică în aer. Anunțul care poate duce la căderea Guvernului

Și acuzațiile la adresa șefului statului au fost la fel de dure. Simion l-a numit pe președinte „PSDan”, susținând că acesta „și-a trădat propriii alegători” și acționează în favoarea social-democraților.

În opinia sa, România se află într-o criză politică provocată de președinte și de fosta coaliție. asa ca AUR consideră alegerile anticipate drept „singura soluție”. „Până atunci, cât timp există majoritate în Parlament, noi, AUR, suntem în opoziție, ne facem datoria și depunem moțiuni de cenzură împotriva acestui guvern”, a mai spus Simion.

Replica președintelui Nicușor Dan. Ușa închisă pentru AUR la guvernare

Poziția președintelui Nicușor Dan este fermă și a fost exprimată tot vineri.

Scandal uriaș în Guvern. Ce cere PNL pentru a nu arunca țara în aer
RecomandariScandal uriaș în Guvern. Ce cere PNL pentru a nu arunca țara în aer

Șeful statului a declarat că nu va accepta niciodată formarea unui guvern minoritar care să depindă de susținerea parlamentară a AUR. El a subliniat că își menține decizia de a nu desemna un premier dintr-o eventuală coaliție care să includă partidul condus de George Simion.

„În situația ipotetică în care PNL sau PSD va veni la mine și vor spune: «vrem un guvern minoritar cu susținerea partidului AUR», eu nu voi fi de acord cu asta.”

Nicușor Dan a adăugat că, oricum, o astfel de solicitare din partea partidelor este „extrem de puțin probabilă”.

Scandal uriaș în audiovizualul românesc. Cine este omul care apără propaganda Rusiei în CNA
RecomandariScandal uriaș în audiovizualul românesc. Cine este omul care apără propaganda Rusiei în CNA

Ce înseamnă acest conflict pentru români

Acest război politic adâncește instabilitatea la vârful statului. O criză prelungită și o eventuală cădere a Guvernului pot bloca decizii economice importante și pot afecta negativ investițiile.

Însă conflictul a escaladat și pe plan personal. George Simion a fost vizat de o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru folosirea termenului „paraplegic” cu referire la șeful statului, o declarație catalogată de președinte ca fiind „sub orice nivel de dialog”.