Se pare că ministerul Economiei să comaseze ministerul Energiei, în urma formării noului guvern

De Jurnalul Național 112 citiri
6 min citire

 

În România, “Ei bine, în urma discuțiilor de ieri pentru formarea noului guvern, s-a convenit că noul Executiv va avea maximum 16 ministere (în loc de 18).Ministerul Familiei urmează să fie desființat. Iar Ministerul Energiei ar trebui să fie comasat cu Ministerul Economiei”. Anunțul a fost făcut într-o postare pe pagina oficială de facebook a USR, din 12 decembrie.

Așadar, comasarea pare a fi aproape o certitudine

Primul nume vehiculat în piață a fost cel al lui Karoly Borbely, actualul director al Hidroeletrica, în situația în care portofoliul ar ajunge la UDMR. Dacă postul va rămâne la PNL, s-ar merge mai departe cu Sebastian Burduja, iar dacă va ajunge la PSD; numele vehiculate sunt fie Marian Neacșu, care este acum șeful Secretariatului General al Guvernului, sau Mihai Tudose, fost premier și ministru al Economiei, europarlamentar.

În plus, unele surse politice spun că încă nu s-a decis cine va prelua ministerul nou – cele două domenii au mai fost în trecut sub aceeași “umbrelă” – și, din ce s-a spus deja, se pare că vom avea un guvern cu 16 ministere în loc de 18, cu 7 portofolii PSD, 4 PNL, 3 USR și 2 UDMR.

Riscuri ale desființării Ministerului Enegiei?

Oameni din administrație cu care am vorbit spun că există un risc, care, dacă se va materializa, ar aduce daune mai mari decât economiile care se fac cu această comasare, și este legat de fondurile europene. În acest moment, la o evaluare sumară, Ministerul Energiei gestionează proiecte în derulare cu fonduri europene de cel puțin 10 miliarde de euro, prin PNRR și Fondul pentru Modernizare.

Ministerul Energiei gestionează proiecte în derulare cu fonduri europene de cel puțin 10 miliarde de euro

În condițiile în care se schimbă practic instituția, situația poate conduce la o blocare, în cel mai rău caz, sau la o încetinire semnificativă, în situația fericită, a derulării proiectelor cu fonduri europene, pentru că nu mai este același semnatar al contractelor în derulare, și va trebui schimabată entitatea juridică, ceea ce înseamnă proceduri și timp.

Emblematică este situația licitației pentru regenerabile care să beneficieze de mecanismul contractelor pentru diferență (CfD), schemă de trei miliarde de euro prin bani europeni. O instituție a demarat licitația, care din ce știm s-a încheiat cu succes și așteptăm publicarea datelor, și o alta va semna contractele cu investitorii, dacă Ministerul Energiei va dispărea.

Au apărut deja și opinii publice negative față de desființarea Ministerului Energiei

Răzvan Nicolescu, fost ministru, fost membru în boardul ACER ( asociația reglementatorilor pieței din UE), și președintele Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice spune că este „o prostie”.

„De ce avem un minister al dezvoltării diferit de ministerul fondurilor europene care sunt fundamentul nostru de dezvoltare? Răspuns: din prostie. De ce avem un minister al transporturilor diferit de cel al comunicațiilor? Răspuns: din prostie.

În mesajul său, De ce avem un minister distinct al Energiei? Răspuns: pentru că așa au toți, ținând cont de particularitățile domeniului… Comisia Europeana, statelele membre, SUA și chiar si Putin. De ce vrem sa distrugem ceva ce e bun? De ce subminam ceva strategic? Răspuns: din prostie. Ministrul Energiei este cel mai educat ministru din Guvern. De ce nu îl lăsăm să își ducă proiectele la bun sfârșit?”, a scris Nicolescu, pe Facebook.

Prosumatorii spun că această idee nu este bună

Reprezentanții prosumatorilor, care cu peste 2.000 MW instalați în centrale fotovoltaice mici sunt de fapt, adunați, cel mai mare investitor în energie acum, spun și ei că ideea nu este bună.

„România are un obicei mai vechi de a lua decizii ce par să-i submineze propriile interese naționale. Din păcate, de această dată, situația este mult mai gravă și ne jucăm cu focul”, se arată într-un comunicat al Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE), citat de Hotnews. Reprezentanții acesteia arată că orium actualul Minister al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este o structură deja supradimensionată și dificil de gestionat.

„Într-o țară extrem de fragilă din punct de vedere energetic, această decizie ridică îngrijorări majore. În 2024, România a întâmpinat numeroase dificultăți în asigurarea energiei necesare consumului intern. Vara aceasta, în condiții de caniculă extremă, doar contribuția prosumatorilor a evitat apariția situațiilor de blackout și întreruperi de energie cauzate de consumul ridicat al aparatelor de aer condiționat și al sistemelor de refrigerare.

Este evident că România are nevoie de reforme sistemice în domeniul energetic. Investițiile în stocare, dezvoltarea și retehnologizarea rețelelor energetice – aflate într-o stare critică – sunt esențiale pentru securitatea energetică națională și necesită o atenție deosebită a decidenților. De aici, importanța vitală a Ministerului Energiei ca entitate separată.

Un minister-cheie, cum este Ministerul Energiei, se dorește comasat și pulverizat într-un alt minister, deja comasat”, spune asociația.

Sursa – www.economica.net




Horoscop financiar februarie 2025. Ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Horoscop financiar februarie 2025. Februarie 2025 promite un val de energie cosmică care va influența profund sectorul financiar al fiecărei [...]

Asigurari auto online: Cum să găsești polița RCA ieftină și fără bătăi de cap in 2025

Când vine vorba de asigurări auto, nimeni nu vrea să piardă timp cu drumuri inutile sau să fie prins în [...]

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie? Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că a cerut [...]

Câți bani poți scoate de la bancomat. Limitele schimbate în 2025

Câți bani poți scoate de la bancomat. Băncile intensifică eforturile de a reduce utilizarea numerarului, având în vedere preferința românilor [...]