joi, 30 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Actuale

Șeful AEP, anchetat de Parchetul General.

Silviu Ungureanu · 09 ianuarie 2023 · Actualizat: 11:21
buica

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul General în cazul preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu Buică, datorită faptului că şi-ar fi angajat nelegal cumnata în funcţia de consilier la cabinetul vicepreşedintelui AEP.

Astfel că, șeful AEP este anchetat de Parchetul General. Constantin Mituleţu Buică este acuzat de ANI că și-a angajat cumnata în funcția de consilier.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Constantin – Florin Mituleţu Buică a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul penal, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a emis, aprobat şi semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la cabinetul vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente pe funcţia de consilier”, a transmis, luni 9 ianuarie, ANI.

Fraudă de 20 milioane euro cu fonduri UE anchetată de Parchetul European
RecomandariFraudă de 20 milioane euro cu fonduri UE anchetată de Parchetul European

În luna noiembrie a anului 2021, șeful AEP Constantin Mituleţu Buică a fost trimis în judecată pentru comiterea în concurs a trei infracţiuni de abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat că a făcut presiuni ca doi directori din AEP să părăsească instituţia şi ar fi blocat mai multe posturi din cadrul AEP şi nu a organizat concursuri pentru ocuparea lor.