vineri, 05 iunie 2026 🌤Columbus16°CPredominant senin

Caută în Jurnalul Național

Externe

Signal este aplicația aflată în centrul scandalului uriaș din SUA: „Criptarea e neputincioasă în fața prostiei”

Silviu Ungureanu · 26 martie 2025 · Actualizat: 09:39

 

Această aplicație gratuită de mesagerie, a ajuns în atenția presei și a publicului din SUA și din lume după ce Casa Albă a confirmat că a fost utilizată pentru o discuție de grup confidențială între înalți oficiali americani.

Jeffrey Goldberg, a fost adăugat, aparent din greșeală

La aceasta, redactorul-șef al revistei The Atlantic, Jeffrey Goldberg, a fost adăugat, aparent din greșeală, la chatul în care se discutau planurile de atac împotriva grupării Houthi din Yemen.

Propaganda Ro-Exit explodează pe TikTok. Călin Georgescu este în centrul scandaluluiRecomandăriPropaganda Ro-Exit explodează pe TikTok. Călin Georgescu este în centrul scandalului

Practic, Goldberg a publicat ulterior un amplu articol în care a redat, în parte, mesajele text și emoticoanele schimbate de participanții la discuții, între care Mike Waltz, Pete Hegseth, Marco Rubio și JD Vance.

Scandalul s-a amplificat, iar șeful CIA și șefa Serviciilor Naționale de Informații, John Ratcliffe și Tulsi Gabbard, au fost audiați, marți, în Senatul american. Cei doi se numărau printre oficialii în chatul Signal din care a făcut parte jurnalistul The Atlantic.

Chuck Schumer:  „Una dintre cele mai uluitoare scurgeri de informații militare din istorie”

Liderul minorității democrate din Senat, Chuck Schumer, a acuzat „una dintre cele mai uluitoare scurgeri de informații militare din istorie” și a solicitat o anchetă.

Nicușor Dan confirmă contactul cu Kievul după incidentul dronă. Restul dronelor sunt localizate.RecomandăriNicușor Dan confirmă contactul cu Kievul după incidentul dronă. Restul dronelor sunt localizate.

BBC a apelat la experți pentru a analiza cât de sigură este comunicarea de informații clasificate prin intermediul aplicației Signal.

Signal, o aplicație cu o reputație mai bună în materie de securitate, comparativ cu altele

Signal are aproximativ 40-70 de milioane de utilizatori pe lună

Este puțin, în comparație cu servicii de mesagerie precum WhatsApp și Facebook Messenger, care raportează miliarde de utilizatori.

Hezbollah respinge acordul SUA. Conflictul persistă, 3.500 de morți.RecomandăriHezbollah respinge acordul SUA. Conflictul persistă, 3.500 de morți.

Însă Signal are o reputație mai bună în materie de securitate.

Signal utilizează criptarea end-to-end (abreviat E2EE)

Asta înseamnă că doar expeditorul și destinatarul pot citi mesajele.

Și alte aplicații de mesagerie folosesc E2EE, inclusiv WhatsApp. Însă, potrivit specialiștilor, caracteristicile de securitate ale Signal merg dincolo de acest tip de criptare.

Codul aplicației este open source, ceea ce înseamnă că oricine îl poate verifica pentru a se asigura că nu există vulnerabilități pe care hackerii le-ar putea exploata.

Creatorii Signal afirmă că aplicația colectează mult mai puține informații de la utilizatori și, în special, nu stochează înregistrări ale numelor de utilizator, ale imaginilor de profil sau ale grupurilor din care fac parte clienții săi.

Signal Foundation este organizația non-profit cu sediul în SUA care deţine Signal

Din informaţiile BBC, Signal este deținut de Signal Foundation, o organizație non-profit cu sediul în SUA, care se bazează mai mult pe donații decât pe venituri din publicitate.

„Signal este standardul de aur în comunicațiile private”, a declarat șefa Signal Foundation, Meredith Whittaker, într-o postare pe X după declanșarea scandalului cu implicații la adresa securității naționale a SUA.

De aur sau nu, chiar și acest nivel de securitate este considerat insuficient pentru conversațiile la nivel foarte înalt despre chestiuni extrem de sensibile.

Aplicația rulează pe telefoanele mobile, iar asta înseamnă că siguranța comunicației este dependentă de persoana care folosește telefonul.

Dacă cineva are acces la telefonul cu aplicația Signal deschisă sau dacă intră în posesia parolei pentru aplicație, acea persoană va putea citi mesajele.

Expert: E foarte neobișnuit ca oficiali de rang înalt din SUA să folosească o aplicație precum Signal

Caro Robson: Este „foarte neobișnuit” ca oficiali de rang înalt să comunice pe o platformă de mesagerie

Experta Caro Robson, care a colaborat cu administrația SUA, crede că este „foarte neobișnuit” ca oficiali de rang înalt să comunice pe o platformă de mesagerie precum Signal.

„De obicei, s-ar folosi un sistem foarte sigur, care este operat și deținut de guvern, folosind niveluri foarte ridicate de criptare”, a explicat ea.

Robson a adăugat că un astfel de standard de securitate ar implica în mod uzual dispozitive păstrate în locații foarte sigure, controlate de guvern.

Guvernul SUA a utilizat în mod tradițional un sistem numit Scif pentru a discuta chestiuni de securitate națională.

Scif desemnează o zonă închisă ultrasecurizată în care dispozitivele electronice personale nu sunt permise.

„Pentru a avea acces la acest tip de informații clasificate, trebuie să vă aflați într-o anumită cameră sau clădire verificată în mod repetat pentru a depista microfoane sau dispozitive de ascultare”, a arătat Robson.

„Întregul sistem este criptat masiv și securizat folosind cele mai înalte standarde criptografice ale guvernului, mai ales atunci când este vorba de apărare”, a conchis ea.

Mesajele dispar de pe Signal

Există o altă problemă legată de Signal care a stârnit îngrijorare: dispariția mesajelor.

La fel ca multe alte aplicații de mesagerie, Signal permite utilizatorilor săi să seteze dispariția mesajelor după o anumită perioadă de timp.

Jurnalistul Jeffrey Goldberg a scris că unele dintre mesajele din grupul la care a fost adăugat au dispărut după o săptămână.

Acest lucru ar putea încălca legile americane privind păstrarea înregistrărilor, cu excepția cazului în care cei care utilizează aplicația și-au transferat mesajele către un cont guvernamental oficial.

În concluzie, BBC amintește că niciun nivel de securitate nu poate face față situației în care datele sunt partajate cu persoana nepotrivită.

Altfel spus, în opinia radiodifuzorului britanic, „criptarea este neputincioasă în fața prostiei”.

Sursa – www.antena3.ro